Probleme cu somnul? Te ajuta uleiurile esentiale! Uleiurile esemțiale sunt un miracol al naturii, iar noi te învățam cum trebuie să le folosești ân beneficiul sănătății și frumuseții tale.
Adormi cu dificultate? Dormi prea puțin? Somnul tău nu e odihnitor? Optează pentru o soluție blândă și naturală: uleiurile esențiale.
Se estimează că un român din trei se plânge de calitatea somnului său (treziri frecvente, imposibilitate de a adormi, ore puține de somn etc.), în timp ce peste 80% recunosc că ocazional dorm prost. Din păcate, mulți recurg la ajutorul medicamentelor, care, folosite timp îndelungat, pot da dependență și pot avea efecte secundare nedorite.
Ca să dormi bine poți apela la binefacerile uleiurilor esențiale, care te ajută să-ți regăsești somnul odihnitor fără să aibă efecte neplăcute.
Probleme cu somnul? Te ajuta uleiurile esentiale!
Mușețel
Uleiul esențial de mușețel roman calmează sistemul nervos și te ajută să te eliberezi de gândurile negative. În plus, are efecte antiinflamatoare, antispastice și de calmare a durerii. Poți folosi acest ulei esențial în două moduri: masează-ți cu mișcări circulare plexul solar cu 3 picături de ulei esențial de mușețel roman pur sau inspiră profund de 3-5 ori din flaconul în care se află uleiul esențial de mușețel.
Ravintsara
Uleiul esențial de ravintsara tratează oboseala nervoasă și fizică și combate stresul și simptomele lui: insomnie, palpitații, dificultăți respiratorii. Aplică 4-6 picături de ravintsara pe plexul solar sau de-a lungul coloanei vertebrale și masează ușor. Un alt mod de utilizare: amestecă 2 picături esență de ravintsara și 2 picături esență de mandarin și difuzează amestecul în cameră cu ajutorul lămpii de aromoterapie.
Valeriană
Valeriana este considerată un tranchilizant vegetal. Ea acționează asupra sistemului nervos central, îmbunătățește calitatea somnului și alungă gândurile negre care pot împiedica somnul.
Busuioc
Uleiul esențial de busuioc este recomandat când insomnia este cauzată de nervozitate, surmenaj intelectual, anxietate, depresie. Diluat în proporție de 1% în ulei vegetal, se aplică de-a lungul coloanei vertebrale.
Masaj și băi relaxante
Seara, înainte de culcare, fă o baie caldă cu uleiuri esențiale. Amestecă două linguri de miere cu o lingură de ulei de măsline și adaugă 5 picături ulei esențial de mușețel roman, 5 picături esență de lavandă și 5 picături esență de ylang-ylang. Aceste uleiuri esențiale calmează sistemul nervos, relaxează mușchii și favorizează somnul.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportCum se alege școala de fotbal pentru copii în 2026, de la clasamentul academiilor la bugetul complet
GetPonyCum se reduce consumul de carburant și de ce trecerea de la 100 la 120 km/h poate însemna cu 20% mai mult
BravonetRenate Reinsve a trecut prin 17 duble pentru o scenă din „Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu
Revista IoanaCum verifici o canapea second-hand înainte de plată și unde cauți ploșnițele care pot ajunge în casă
FinanciarulROBOR și IRCC la 23 octombrie 2026. Cât înseamnă rata pentru patru credite între 100.000 și 300.000 de lei
News24Economia României a scăzut cu 1,9 % în trimestrul II 2026. Ce înseamnă reducerea față de nivelul din 2025