Credeam că e un pasager tăcut. Un parazit adormit în creierul a miliarde de oameni. Ne-am înșelat amarnic. O descoperire recentă arată că parazitul toxoplasmozei nu doarme deloc; dimpotrivă, este într-o permanentă agitație, punând la cale o strategie de supraviețuire direct sub ochii sistemului nostru imunitar, potrivit Mediafax.
Cuprins
Punctul de plecare este un studiu din revista Nature Communications. Acesta schimbă fundamental tot ce știam despre cum acest dușman microscopic ne îmbolnăvește. Cercetarea, citată de Mediafax, oferă în sfârșit un răspuns la întrebarea de ce tratamentele actuale eșuează lamentabil în fața infecției și, mai important, ne arată o nouă cale spre terapii eficiente.
Un ‘oraș’ aglomerat, nu un adăpost liniștit
Medicina a privit mult timp chisturile parazitului Toxoplasma drept niște capsule de hibernare. Simple ascunzători. Acolo, se credea, parazitul aștepta cuminte ca organismul să slăbească. Greșit. Realitatea e mult mai complicată. Și, sincer, mai alarmantă. „Chistul nu este doar un ascunziș liniștit, ci un centru activ cu diferite tipuri de paraziți orientați spre supraviețuire, răspândire sau reactivare”, spune clar Emma Wilson, profesor de științe biomedicale la Facultatea de Medicină a UCR și autor principal al studiului.
Imaginați-vă un stup de albine. Fiecare are un rol precis. Exact așa funcționează și chistul. În interiorul fiecărei formațiuni microscopice, cercetătorii au găsit cel puțin cinci subtipuri diferite de paraziți, fiecare cu funcții biologice clare. Unii sunt „soldații” care apără fortăreața, în timp ce alții sunt „spionii” gata să se reactiveze pentru un nou atac. O adevărată societate secretă în neuronii noștri. „Timp de decenii, ciclul de viață al Toxoplasma a fost înțeles în termeni excesiv de simpliști. Cercetarea noastră contestă acest model”, adaugă Wilson.
Cum ajunge inamicul invizibil în corpul nostru?
Modul de infectare e banal. Chiar surprinzător de banal. Oamenii se infectează cel mai des mâncând carne gătită prea puțin sau intrând în contact cu sol contaminat ori cu fecale de pisică. Odată ajuns în corp, parazitul devine un maestru al camuflajului, păcălind sistemul imunitar prin formarea unor chisturi microscopice, de până la 80 de microni, care se localizează mai ales în creier și mușchi.
Partea perfidă? Majoritatea celor infectați nu au niciun simptom. Niciodată. Parazitul stă în corp toată viața, baricadat în aceste fortărețe care adăpostesc sute de indivizi, numiți bradizoite. Pericolul real apare doar atunci când imunitatea scade. Atunci se trezesc. Concret, când chisturile se reactivează, bradizoitele se metamorfozează în tahizoite, o formă agresivă care se înmulțește rapid și invadează tot corpul, putând provoca encefalită toxoplasmică, cu leziuni neurologice severe, sau toxoplasmoză retiniană, care duce la orbire. Iar o infecție în timpul sarcinii poate avea consecințe dezastruoase pentru făt.
De ce tratamentele actuale eșuează
Tratamentele de azi au o problemă uriașă. Ele pot opri forma activă a parazitului, cea care se multiplică rapid. Dar în fața chisturilor sunt inutile. Complet. Acum știm de ce. Nu lupți cu o singură entitate, ci cu un întreg sistem organizat, cu roluri bine definite. E ca și cum ai ataca poarta unei cetăți, ignorând strategii din interior care deja pregătesc un contraatac devastator.
„Prin identificarea diferitelor subtipuri de paraziți din interiorul chisturilor, studiul nostru identifică care dintre aceștia sunt cei mai susceptibili să se reactiveze și să provoace daune”, a spus Emma Wilson. Logica din spate e simplă. Odată ce știi cine sunt „generalii” care ordonă reactivarea, poți crea medicamente care să-i lovească țintit. Doar pe ei. „Acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care eforturile anterioare de dezvoltare a medicamentelor au întâmpinat dificultăți și sugerează ținte noi, mai precise, pentru terapiile viitoare”, a încheiat cercetătoarea. Se deschide, în sfârșit, un nou front în războiul cu acest parazit.
