23 aprilie , 2025

Ultimele articole

AcasăMAMICIInvestigații în timpul sarcinii. Ce trebuie sa faci in fiecare trimestru

Investigații în timpul sarcinii. Ce trebuie sa faci in fiecare trimestru

Investigații în timpul sarcinii. Ce trebuie sa faci in fiecare trimestru. Uzuale sau specifice, ecografiile și analizele din timpul sarcinii atestă starea de sănătate a viitoarei mămici și a bebelușului. Ele sunt foarte importante mai ales în primul trimestru, când riscurile sunt mai mari, însă monitorizarea sarcinii trebuie să fie constantă și în perioada următoare.

De obicei, doctorul recomandă viitoarelor mămici să facă cinci ecografii în perioada sarcinii, alături de o serie de analize de sânge sau de urină. Trebuie menționat faptul că valorile rezultatelor se pot modifica în sarcină față de 
o perioadă normală de recoltare, fără a însemna o problemă medicală, dar este necesar ca interpretarea să fie 
făcută de medicul ginecolog care urmărește evoluția pacientei.

Prima ecografie se face pentru a constata imagistic sarcina. De regulă, după momentul în care femeia constată lipsa menstruației și după efectuarea testului de sarcină, se duce la medic, care, 
pentru confirmare, cere o ecografie transvaginală. Sacul gestațional se poate vedea chiar și la patru săptămâni, iar embrionul – vreo 14 zile mai târziu.

Investigații în timpul sarcinii. Ce trebuie sa faci in fiecare trimestru

A doua ecografie este morfofetală și se numește generic „de trimestru I“. Dacă se face până în 12 săptămâni, ea poate fi transvaginală, dar, dacă se efectuează după această perioadă, nu mai este indicată decât abdominal. Această analiză, în combinație cu alte teste de sânge, poate arăta dacă fătul suferă de anumite boli, cum ar fi 
sindromul Down sau Andrews. 
Tot în această perioadă se fac analize specifice:

Citeste si:  Etapele operatiei cezariene

▶ hemoleucograma completă,

▶ coagulograma,

▶ analiza biochimică a sângelui,

▶ verificarea Rh-ului,

▶ serologia hepatitelor B și C,

▶ dozarea de anticorpi citomegalovirus, de rubeolă și toxoplasmoză etc.

Sumarul de urină și urocultura sunt importante pentru a depista eventualele infecții și, nu în ultimul rând, sunt cerute analize Papanicolau – secreții și culturi.

Al doilea trimestru

A treia ecografie morfofetală se face în săptămânile 20-22 de de sarcină, iar specialistul în cografie va urmări mai ales evoluția dezvoltării tuturor 
organelor bebelușului, îl va măsura și îl va evalua din punctul de vedere al greutății. Acum este momentul prielnic să afli cu certitudine sexul copilului. Analizele de sânge și urină se vor repeta, insistându-se mai ales pe dozarea de anticorpi pentru toxoplasmoză în cazul în care femeia gravidă are în casă animale de companie.

Al treilea trimestru

A patra ecografie este cerută de doctor în jurul săptămânii 32. Specialiștii sunt interesați acum de dimensiunile fătului și dacă el se încadrează în 
normele firești de dezvoltare. Pe lângă analizele de sânge și urină amintite, acum se face testul de toleranţă la glucoză, recomandat mămicilor care au probleme mari de greutate sau 
diabet în familie.

În săptămâna 28 se poate administra injecţia cu imunoglobulină în cazul în care mămica are Rh negativ. 
În plus, determinarea prezenţei streptococului betahemolitic este imperativă, iar dacă rezultatul este 
pozitiv, trebuie urmat un tratament, mai ales dacă nașterea va fi naturală, existând riscul de a transmite infecția fătului. A cincea ecografie se face, de obicei, înainte de naștere, pentru a 
vedea poziția copilului, cât de mare este acesta și dacă se impune sau nu o operație cezariană.

Citeste si:  Motive pentru care copiii refuza sa manance! Te vor uimi

Este important de știut că aceste cinci ecografii se fac în mod uzual. În cazul în care gravida sau bebelușul au probleme de sănătate, doctorul va cere efectuarea mai multor ecografii și 
analize suplimentare pentru a lua 
măsurile care să asigure o sarcină 
fără griji.

 

Urmărește-ne si pe Google News

Citeste si:

 

Citește și: