Este frumos să înjuri? Cu siguranţă că nu, însă specialiştii sunt de părere că înjuratul poate fi cu adevărat pozitiv şi sănătos din punct de vedere psihologic. Această reacţie ne poate ajuta în multe feluri: să ne simțim mai puternici, la reducerea durerii, să exprimăm mai uşor o emoţie şi, paradoxal, chiar poate lega prietenii.
Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, afirmă că exact ca în zicala “Fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă”, tot așa „Înjuratul nu-i subtil, dar pentru sănătate e util”, iar rezultatele pot fi foarte vindecătoare.
O înjurătură poate exprima de o mie de ori mai bine starea de spirit a cuiva decât dacă ar spune “m-a supărat”. De multe ori, mai degrabă aflăm cu adevărat ce se află în adâncul sufletului unei persoane suferinde atunci când îi scapă câte o înjurătură, decât atunci când se exprimă elegant și folosind cuvinte alese. Înjurătura este feedback automat, foarte natural și onest, crede specialistul.
“Când oamenii încearcă să ascundă ceva dureros sau neplăcut, care poate a fost îngropat în adâncul lor acolo toată viaţa, aceștia pot fi stimulaţi prin întrebări care i-ar putea deranja un pic. Acest „deranj” are ca scop scoaterea la suprafață a emoțiilor suprimate, emoții care se află de fapt la baza conflictului interior.
Nu îi forţăm să răspundă la provocările noastre, însă înjurătura poate veni ca o reacţie normală la emoţia pe care o simte în acel moment faţă de traumă. Într-adevăr, poate nu este frumos să înjurăm, mai ales în public, însă atunci când ne dorim să eliberăm emoţiile negative pe care le-am înmagazinat, este foarte sănătos să ne mai scape câte una. Aceasta este desigur o soluție de moment și nu ia locul unei ședințe cu un profesionist,” declară Eugen Popa.
La nivel internaţional s-au făcut mai multe cercetări şi studii, iar specialiştii au identificat cel puţin cinci beneficii ale înjuratului:
Înjuratul te face mai puternic!
Fără să realizăm acest lucru, însă se pare că înjuratul este un fel de mecanism de adaptare, atunci când îl folosim cu moderaţie. “De regulă, înjurăm pentru că avem o reacţie la un sentiment deranjant și ne folosim de înjurătură pentru a ne descărca nervos. Unii oamenii se descarcă de această tensiune interioară prin mâncat excesiv compulsiv, prin alcool sau fumat, iar alții o fac înjurând. Iar când această presiune se eliberează, pentru moment recăpătăm o stare de armonie interioară și chiar de forță”, afirmă Eugen Popa.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyMașinile și aplicațiile testate au trimis date despre șoferi către Google, Amazon și alte companii
BravonetMegan Fox și-a lansat pagina pe platforma pe care o deține. Site-ul a căzut în câteva ore
Revista IoanaCum îți planifici concediul în 2027 ca să legi sărbătorile de weekend în pauze de patru sau cinci zile
FinanciarulFIORA5 a primit 150.000 de euro pentru designuri de procesoare, într-o rundă care poate ajunge la un milion de euro
News24NATO își schimbă planul de luptă și combină arme puține și scumpe cu sisteme ieftine folosite în număr mare
Dolce SportMax Verstappen leagă două victorii în Formula 1 după succesul de la Singapore
