2 iunie , 2023
AcasăHOROSCOPHOROSCOP – Marti, 01 ianuarie 2019

HOROSCOP – Marti, 01 ianuarie 2019

chilipirul-zilei.ro/

HOROSCOP Prima zi din 2019 vine cu surprize pentru toate zodiile! Iata un horoscop special, ca de inceput de an! LA MULTI ANI!

HOROSCOP BERBEC

Prima zi din an iti inspira sentimentul de multumire ca ai incheiat cu bine o etapa, ca ai lasat in urma ceva ce nu iti mai era de folos, ca ai scapat de o povara sau de o incarcatura mult prea mare pentru puterile tale. Acum, ca ai in fata alte orizonturi, te simti mai sigur pe tine, mai stabil, pe un teren mult mai solid sub picioare.

Acesta e sentimentul cu care intri in 2019, acela de IMPAMANTARE, ca esti bine ancorat in realitate, ca esti pe un drum foarte sigur care va duce acolo unde speri, ca esti dotat adecvat pentru tot ce urmeaza. Esti aici si acum si asta e tot ce conteaza, iar planurile pe care le ai in buzunar pentru noul an vor prinde contur, radacini si forma chiar din mainile tale. Implica-te, pune chiar de azi o caramida simbolica la baza noului proiect care e viata ta in 2019!

Un sfat: tine in palme pentru cateva minute ceva care iti inspira elementul pamant: un cristal, o piatra, un pumn de pamant sau imbraca-te azi in culorile pamantului. LA MULTI ANI!

HOROSCOP TAUR

Privesti spre anul care s-a dus cu incredere ca ai facut tot ce era mai bine, ca ai mai acumulat ceva pentru ceea ce ai de facut de acum inainte. Puterea e in mainile tale, nimeni nu-ti poate da ce ai nevoie, ca atare fii sigur pe cel care esti, pe cel care ai devenit, pentru ca ai cu ce te lauda. Ai multe atuuri la purtator, de care vei sti sa beneficiezi din plin in 2019.

Sentimentul cu care intri in noul an e cel de TRATAMENT, pentru ca au ramas unele rani deschise care au nevoie de oblojire, unele probleme nerezolvate, dar stii mult mai bine ce ai de facut, ai leacul in buzunar. Nu e un leac obisnuit, nu e deloc unul traditional, nici vorba sa se vindece cu medici sau cu medicamente, ci tot ce ai de vindecat in noul are nevoie de puterea vindecatoare a energiei pozitive. Toarna o doza imensa de energie pozitiva in tot ce ai de facut si va iesi ireprosabil!

Un sfat: tine la tine azi ceva care iti inspira energie sau putere: o baterie, un bec, un incarcator de telefon, pentru ca, simbolic, e sursa ta de energie de anul acesta. LA MULTI ANI!

HOROSCOP GEMENI

Privesti la anul care s-a terminat cu mintea limpede, cu claritate, cu o oarecare multumire pentru tot ce ai invatat nou, pentru felul cum le-ai rezolvat pe toate, pentru lectiile pe care ti le-ai asumat. Ai cunoscut oameni de la care ai primit sfaturi si informatii utile, multi au contribuit la formarea ta mentala, intelectuala, ca si cum ai fi fost elev la un curs al vietii. Cu o gramada de idei noi in minte, cu o lista lunga de planuri, deocamdata schitate la nivel teoretic, intri in 2019 cu incredere.

Sentimentul cu care pasesti in noul an e cel de CONTINUITATE, ca si cum ar ajunge doar sa mergi mai departe pe acelasi drum, in acelasi ritm, in acelasi fel, ducand dupa tine ceea ce a fost bun in 2018. Nu e nevoie de schimbari majore, ci doar de constanta, pe principiul: continua tot asa!

Un sfat: tine la tine in prima zi a anului ceva simbolic ce iti inspira continuitate, ceva fara sfarsit, cum ar fi simbolul infinitului, un snur, un fir de ata, sau haine cu simbolul spiralei sau cu dungi, pentru a amplifica sentimentul de continuitate al acestui an. LA MULTI ANI!

HOROSCOP RAC

Inchei un an in care ai avut o relatie speciala cu lumea, cu oamenii, cu societatea, de parca abia acum ti-ai deschis aripile si ai zburat oriunde te-a chemat inima. Ti-ai dat seama cat de mare e lumea in care traiesti, ti-ai extins orizonturile cat s-a putut de mult, ai cunoscut oameni, ai invatat lucruri noi despre lume, ai calatorit, ai socializat, cu o placere aparte de a te inconjura de oameni.

Intri in noul an cu un sentiment nou: acela de SCHIMBARE DE DIRECTIE, de parca ai dori pentru tine altceva. Vrei o schimbare de energie, de decor, de culoare in viata ta personala, si aici te poti gandi la orice: o schimbare de domiciliu, de tara, de job, de preocupari personale, un copil, un partener, tot ce crezi ca lumea larga iti poate oferi. Continua sa traiesti printre oameni, dar facand schimbarile adecvate.

Un sfat: schimba azi 3 lucruri cu care esti obisnuit – in casa ta, la imaginea ta, la viata ta – 3 schimbari de care dupa aceea sa te si tii. Schimba coafura, rutina, obiceiurile din prima zi a anului, orice vrei, pentru ca schimbarea va intra in viata ta chiar de azi! LA MULTI ANI!

HOROSCOP LEU

Cand te uiti la tine cel de pana mai ieri, ai numai cuvinte de lauda la adresa ta. Iti spui in sinea ta: bravo, batrane, a mai trecut un an, te-ai mai maturizat un pic, ai mai invatat ceva de la viata. Inchei anul cu satisfactie pentru tot ce ai reusit sa faci, sa construiesti, sa obtii, sa devii, dar ai si un oarecare sentiment de… batranete. Nu ca ai mai imbatranit, nu, nici vorba, e doar un an in plus la varsta, ci ca prea ai luat viata in serios, prea ai pus pe tine doar haine de om matur, cu griji si responsabilitati.

Noul an vine cu un aer proaspat, pentru ca pornesti cu un sentiment de eliberare in gand, de JOACA! Da, de joaca, de parca ai uitat sa te bucuri de lucrurile mici ale vietii. E un copil acolo, in adancul tau, pe care l-ai cam sufocat cu poveri de om mare, si care anul acesta cere cu insistenta sa iasa la lumina, sa se joace in voie. Lasa-l, elibereaza-l, deschide-i usa sa iasa afara, pentru ca ai nevoie de acest aer proaspat.

Un sfat: fii copil chiar din prima zi a anului, fa ceva care iti inspira un dram de inocenta si de copilareala: iesi afara la zapada, vezi filme de desene animate, joaca-te cu papusile sau carti, fa-ti codite de fetita, dormi cu ursuletul in pat, rasfoieste pozele din copilarie, canta si danseaza si adu-ti aminte sa fii copil. Vei insufla acest aer intregului an! LA MULTI ANI!

HOROSCOP FECIOARA

Inchei un an in care ai acumulat in tine o multime de griji, de emotii, de frici si frustrari, si ar fi culmea sa le pastrezi acolo. E vremea sa le lasi in urma, sa le inchizi intr-un sipet si sa-l arunci in pod. Nu are rost sa duci dupa tine ceva atat de greu, ca atare nu te tine cu dintii de nimic. Lasa frica de a renunta la ceva ce, aparent, iti inspira siguranta, pentru ca asa poti lasa loc altor lucruri sa intre in viata ta.

Sentimentul cu care intri in 2019 e cel de FAMILIE, de apartenenta la neamul din care faci parte, pentru ca de acolo vin cele mai frumoase vesti, evenimente, emotii, vorbe, sentimente. Nu conteaza nici banii, nici munca, nici relatiile, nici tot ce ai strans material vorbind in ultimul an, ci conteaza sa vezi pe cine ai alaturi astazi, pentru ca ei sunt comoara ta.

Un sfat: ia legatura azi cu cat mai multi oameni dragi din familie, chiar si cu cei carora nu le-ai mai dat niciun semn de viata de o suta de ani, vorbeste despre arborele tau genealogic, mergi la parinti, la bunici, la unchi, ia legatura cu cei din neamul tau, scoate pozele de familie, pentru ca familia e sfanta! LA MULTI ANI!

Citeste si: Stai departe de ele! Top trei zodii cu care sa nu te cuplezi in 2019

HOROSCOP BALANTA

Te eliberezi de anul vechi cu un sentiment de lejeritate, bucuros ca s-a terminat. E ca si cum ai aerisi camera si intra aer proaspat, si odata cu el planuri noi, vise noi, ganduri noi, spre care iti vei indrepta atentia in 2019. Ceea ce vrei sa duci dupa tine din anul trecut sunt cunostintele pe care le-ai adunat, deciziile pe care ti le-ai asumat si oamenii pe care i-ai cunoscut, pentru ca vor juca un rol in viata ta si anul acesta.

Sentimentul cu care intri in noul an e cel de COINCIDENTE. Spune-le cum vrei: sincronicitati, ciudatenii, mana destinului, hazard, dar ai senzatia ca apar in calea ta o multime de semne care vor sa-ti transmita ceva. Orice semn simbolic ce-ti pica in fata ochilor – forma unui nor pe cer, o pana pe haine, un cantec cu mesaj auzit la televizor, un nume scris pe un zid – toate acestea incearca sa-ti spuna ceva, deci fii atent la aceste semne subtile care ajung la tine pe diverse cai.

Un sfat: daca iti apare azi in cale un astfel de element simbolic care iti inspira tie ceva special (ca iti va purta noroc, de exemplu, in 2019) – un banut pe strada, un biletel, orice fleac care spune o poveste – ia-l si tine-l la tine tot anul! LA MULTI ANI!

HOROSCOP SCORPION

Inchei un an in care ai muncit mult, dar si roadele sunt bogate si satisfacatoare. Ai acumulat ceva experienta, ai pus un ban deoparte, ai mai asezat cateva caramizi la cariera ta, deci ai de ce sa fii mandru. Esti in plin proces de constructie, nu s-ar spune ca ai ajuns la finalul marilor tale proiecte, dar ele pot continua cu succes in 2019. Esti atat de preocupat de munca depusa, incat parca si azi te gandesti un pic la ce ai de facut de maine. Sau de luni…

Sentimentul cu care intri in noul an este DORINTA. Practic, ai o lista imensa de dorinte pe care esti pregatit sa le materializezi punct cu punct. Norocul tau e ca nu astepti de la nimeni sa ti le ofere plocon pe tava, pentru ca tu detii toate instrumentele necesare de a-ti transforma visele in realitate. Vei munci, desigur, nu spune nimeni ca le vei primi de-a gata, dar tocmai pentru ca stii ca tot ce atingi tu- iese bine, te apuci sa-ti materializezi dorinta cu dorinta chiar de azi.

Un sfat: scrie-ti lista de dorinte, cat mai detaliat, cat mai bine transpuse in cuvinte, ca si cum ele ar fi deja implinite, pentru ca tu esti printre cei care pot primi in 2019… tot ce-si doresc! LA MULTI ANI!

HOROSCOP SAGETATOR

Nu te gandi la ce n-a mers in 2018. Poate nu trebuia sa mearga, poate piedicile care ti s-au pus in cale au avut un rost, acela de a te opri sa duci mai departe ceva ce nu era pentru tine. Da, poate ai pierdut unele lucruri, poate ai ratat unele sanse, poate ti s-au destramat unele planuri, dar nu le privi ca pe niste probleme, ci ca pe niste sanse de a te debarasa de ce nu-ti foloseste. Gata, s-au dus, acum locul e gol ca sa ridici altceva pe terenul acela!

Sentimentul cu care intri in noul an e cel de SINCRONIZARE, de programare ca la carte, pentru ca ai un aliat puternic de partea ta: timpul. Fiecare zi care vine are un rol in planurile tale, deci fii sigur ca totul va veni exact atunci cand e mai bine pentru tine, ca intr-un program perfect scris de niste forte mai presus de tine. Destinul iti va scoate in cale atunci cand trebuie ceea ce-ti trebuie, deci ai incredere in soarta ta, in timp, in ce ti-e scris. Daca ti-e dat, vei primi cu siguranta. Daca nu primesti, inseamna ca nu e pentru tine.

Un sfat: tine alaturi de tine azi tot ce-ti inspira ideea de timp: un ceas nou la mana, pune calendarul pe perete, scrie-ti agenda pentru cateva zile de acum inainte, si pretuieste tot ce e legat de timp. De exemplu timpul petrecut alaturi de cei dragi e o valoare sau minutele pe care ti le acorzi citind o carte! LA MULTI ANI!

HOROSCOP CAPRICORN

Privesti spre trecut cu un dram de nemultumire, poate chiar de suparare, pentru ca anul care se incheie ti-a oferit si unele surprize neplacute in relatia cu oamenii. Au disparut persoane din viata ta, ai pus punct unor relatii, ai pierdut prietenii, dar asa e viata, nimic nu-i vesnic. Daca s-au terminat, inseamna ca s-a incheiat si rolul lor, deci inchide capitolul!

Sentimentul cu care intri in noul an e acela de RELATII NOI, parteneriate noi, asocieri noi, medii noi, prieteni noi, deci nu trebuie sa lupti sa recuperezi relatiile care s-au rupt in 2018, ci sa gasesti alti oameni care sa merite prietenia si increderea ta. Cu siguranta, exista, deci fii deschis spre socializare, relationare, comunicare, lucru in echipa, orice activitate in care ai putea avea sansa sa cunosti oameni noi cu care sa legi prietenii de durata. Gandeste-te ce poti sa faci ca sa-ti largesti anul acesta cercul de cunostinte, pentru ca, de unde nici nu te astepti, se poate ivi un om cu care ai putea lega o relatie cu totul aparte. Poate un partener de afaceri, poate un partener de viata, deci deschide-te spre oameni.

Un sfat: daca ai ocazia sa te afli in medii cu multi oameni, nu sta pe alaturi de cei cu care esti obisnuit, ci cauta compania celor noi, cu care nu ai mai discutat, a necunoscutilor, a persoanelor pe care nu le stii foarte bine. Nici nu stii ce prietenie se leaga chiar azi! LA MULTI ANI!

HOROSCOP VARSATOR

Nimeni nu-ti pune la indoiala calitatile de prieten, de tovaras, de camarad. Ai aratat in repetate randuri ca esti alaturi de oricine, doar daca esti chemat. Acum iti dai seama cat de important ai fost in viata unora in functie de valul de mesaje si telefoane care vin spre tine. Posibil sa fie multe, deci ai fost o figura populara in randul celor care te-au dorit alaturi. Ai avut pentru toti o vorba buna, un sfat bun, un ajutor de oferit, si asta a deschis usa catre multe inimi.

Sentimentul cu care intri in nou an e cel de ASCULTARE, pentru ca numai tu stii sa asculti problemele altora, ca un fin psiholog, ca un confident de nadejde, ca un prieten care nu judeca pe nimeni. Sigur ca ai avea si tu nevoie de cineva care sa te asculte pe tine, dar rolul tau in 2019 e cel de… ureche care stie sa asculte. Probabil iti place acest rol, pentru ca tu intotdeauna stii ce sa spui cuiva, si demonstrezi de fiecare data ce prieten bun poti fi.

Un sfat: tot ce tine de ascultare, pentru ca acesta e cuvantul cheie cu care intri in noul an, trebuie sa te insoteasca, deci… asculta alt fel de muzica, asculta un audiobook de dezvoltare personala, asculta povestile de viata ale parintilor, da un telefon si doar asculta noutatile celui de la capatul firului, fara sa i le spui si pe ale tale, asculta cantecele copiilor, deci… nu vorbi prea mult azi. Doar asculta! LA MULTI ANI!

HOROSCOP PESTI

In anul care s-a incheiat ai pornit pe multe cai noi, necunoscute, te-ai aventurat in multe sensuri fara a sti foarte clar incotro mergi, imbatat de o dorinta fantastica de nou, de aventura, de schimbare. Poate ai luat si decizii impulsive, care nu au dat roadele scontate, ca atare trebuie sa stai putin de vorba cu tine ca sa-ti dai seama… ce ai fi putut face altfel.

Sentimentul cu care intri in noul an e cel de SINCERITATE, dar nu in relatia cu ceilalti, ci in relatie cu tine insuti. Fii cinstit cu tine, recunoaste-ti limitele, puterile, erorile, resursele, nu te amagi ca esti altfel. Atat cat poti, atat ofera, nu umfla un balon cu iluzii! Fa-ti singur o mica – dar dulce – dojana, pentru a putea lua masurile necesare in acele privinte care n-au mers bine din cauza increderii tale oarbe. In ce ai investit si nu trebuia? Pe ce ai consumat energie si nu merita? Pentru ca exact acolo poti interveni anul acesta ca sa restabilesti echilibrul. Nu trebuie neaparat sa pornesti ceva nou, ci mai degraba sa repari ce se poate!

Un sfat: priveste-te cateva minute in oglinda, fa-ti o analiza extrem de sincera cu privire la cel care esti, asa cum esti, cu bune, cu mai putin bune! Nu fi nici prea indulgent, dar nici prea dur cu tine insuti si ai sa descoperi adevarul. LA MULTI ANI!

Acest horoscop este oferit de acvaria.com

Citește și

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.