Transpiratia aparuta pe fondul temperaturilor ridicate din timpul verii afecteaza coafura, facand-o tot mai greu de mentinut. Dar exista anumite stiluri de coafuri care nu se strica din cauza caldurii, fiind numai bine de adoptat pe timpul verii.
Vara este anotimpul stilului cat mai natural, atat in machiaj, cat si in coafuri. Insa temperaturile ridicate de afara fac tot mai greu de intretinut coafura pe timpul zilei. Umiditatea, transpiratia si vantul pot strica munca ta de dimineata din fata oglinzii.
Insa Adrienne Saczko, directorul renumitului salon “The Drawing Room” din New York, ne vine in ajutor cu cateva stiluri de coafuri usor de intretinut in pofida caldurii varatice. Potrivit sfaturilor oferite editiei americane a revistei “Marie Claire”, folosindu-ne de feon, de placa de intins si de ondulatorul de par putem obtine un look natural, demn de vacanta, si usor de mentinut pe timpul zilei.
Onduleurile clasice de plaja
Pentru cele care adora parul ondulat, Saczko recomanda o coafura cu aspect natural, in care onduleurile sunt toate adunate pe o singura parte a capului. Este usor de realizat, sustine ea. Dupa spalarea pe cap, uscati-va putin parul astfel incat sa fie zvantat, apoi despartiti-l in doua sectiuni. Fiecare sectiune o prindeti separat intr-un coc, rasucind suvita groasa de par. Daca aveti parul foarte moale, puteti sa aplicati inainte un pic de spuma de par cu fixare usoara. Lasati parul astfel prins sa se usuce 30-45 de minute. Apoi desfaceti-l si, cu un pieptan cu dinti lati, pieptanati-l aducandu-l pe tot intr-o parte a capului. Aplicati mai apoi spray fixativ cu fixare usoara si veti obtine un look a la Jessica Alba. Este o coafura demna de vara care se mentine in pofida temperaturilor ridicate pentru ca, in loc sa stea parul pe spate absorbind transpiratia pielii, el va sta adunat intr-o parte, mai ferit astfel de umiditate.
Impletituri de tot felul
Femeile care au parul mediu sau lung au, intotdeauna, la indemana impletiturile pentru a face fata temperaturilor ridicate. Odata aranjat astfel parul, este ferit de transpiratia pielii si se mentine toata ziua. Puteti incerca impletitura Updo, care presupune impletirea parului de jur imprejurul capului. Saczko atrage atentia ca impletiturile in doua, in trei sau in patru suvite nu trebuie sa fie aliniate fir cu fir, un aspect usor ravasit oferind un aer mai boem. Totusi, daca stiti ca aveti un par mai rebel cu fire de par care nu vor sa stea neam aranjate, puteti folosi un ulei sau un spray pentru varfuri, inainte de coafare. Nu ezitati sa va accesorizati coafura cu bentite, snururi si agrafe fistichii.
Cititi aici cum sa realizati impletitura Updo
Coada de cal sic
Coada de cal este una dintre coafurile la indemana tuturor femeilor care au parul cel putin mediu in lungime. Regula de baza pentru o coafura coada de cal reusita este sa nu folositi elastice groase si colorate. Mai mult de atat, dupa ce v-ati prin parul in coada, luati o suvita subire de dedesubtul cozii si infasurati-o in jurul elasticului, prinzand-o la final cu o agrafa. In felul acesta, veti face nevazut elasticul, dupa cum arata Allison Williams in imaginea de mai jos. Coafura este usor de realizat si va poate feri de senzatia incomoda de par imbibat cu transpiratie pe timpul verii.
Cocul care te salveaza in orice situatie
Pentru a face fata temperaturilor ridicate mai puteti opta pentru coc. Acesta poate fi asezat in spatele capului la nivelul cefei, dar si mai sus, pana aproape de crestet. Alegerea va apartine, in functie de gusturi si de forma fetei. Cel mai simplu coc de realizat, sustine Saczko, este cel derivat si coada de cal. Practic, prindeti-va parul intr-o coada de cal cat de jos sau sus doriti, apoi luati intreaga suvita si rotiti-o in jurul bazei, fixand-o cu ace de coc si un strop de fixativ. Daca va place lookul usor mai ravasit, puteti trage usor de marginile cocului pentru a-i oferi volum, dar si un aspect usor mai rebel.