În multe familii, unul dintre părinți ține mai strâns de reguli, iar celălalt lasă loc de negociere. Exact așa au descris Eva Măruță și David Măruță dinamica de acasă: Andra este cea mai atentă la detalii și la consecvență, iar Cătălin Măruță este cel care se înmoaie mai repede.
Pe scurt, nu vorbim despre un părinte „rău” și unul „bun”, ci despre două stiluri care se completează. Eva Măruță spune că mama ei este „mai exigentă, dar într-un mod bun”, iar David Măruță explică limpede că niciunul dintre părinți nu este „foarte strict în sensul clasic”, pentru că regulile vin la pachet cu explicații, nu doar cu interdicții seci. Pentru orice mamă care simte că ea e „polițistul casei”, iar partenerul e mai relaxat, e poate cea mai recognoscibilă parte a poveștii.
Eva Măruță a pus diferența în cuvinte foarte simple și foarte reale. Despre Andra, ea a spus că este atentă la detalii și că vrea ca lucrurile să fie făcute bine, nu doar „merge și așa”. Despre tatăl ei, observația a fost și mai savuroasă: spune „nu” hotărât, dar după cinci minute deja începe negocierea.
„Cred că mama e mai exigentă, dar într-un mod bun. Adică ea e foarte atentă la detalii și vrea să facem lucrurile bine, nu doar „merge și așa”. În schimb, tata… tata are momente în care spune «nu» foarte hotărât și după cinci minute deja negociază cu noi (râde).”
David Măruță confirmă aceeași împărțire a rolurilor, dar adaugă un detaliu care spune mult despre echilibrul lor ca părinți: Andra analizează mai mult și vede mai clar imaginea de ansamblu. Iar asta contează în casele în care regula de azi trebuie să aibă sens și mâine, nu doar să stingă o discuție pe moment.
„Tata poate fi convins mai repede, mai ales dacă îl prindem într-o dispoziție bună (râde). Mama analizează mai mult și cred că ea vede mai clar imaginea de ansamblu.”
Diferențele dintre părinți nu par să creeze haos, ci un echilibru util
Ce e de luat de aici pentru viața de zi cu zi? Că un cuplu nu trebuie să fie identic ca să funcționeze bine în parenting. Din ce povestesc copiii, în familia Măruță există și fermitate, și flexibilitate. Numai că regula importantă pare să fie alta: copiii primesc explicații. Nu doar un „pentru că așa am zis”.
David Măruță a spus foarte clar că acasă nu e vorba despre severitate clasică, ci despre a înțelege de ce există anumite limite. Pentru multe familii, aici se vede diferența dintre o regulă care provoacă numai ceartă și una care chiar se așază în rutină.
„Adevărul e că niciunul nu e foarte strict în sensul clasic. Mai mult încearcă să ne explice și să ne facă să înțelegem de ce ne spun anumite lucruri.”
Dar apare și provocarea pe care o știu multe cupluri: când unul construiește strategia, celălalt o mai îmblânzește pe parcurs. Andra recunoaște chiar ea că este mai organizată și că de aici vine impresia de exigență. Spune că încearcă să îi învețe pe copii să fie responsabili și independenți, nu doar să respecte niște reguli. Aici e, de fapt, miza cea mai practică: nu ascultare oarbă, ci autonomie.
Potrivit Libertatea, Andra spune și că uneori Cătălin Măruță „strică puțin strategia” cu celebrul „Hai că merge și așa!”. E genul de frază care poate irita pe moment, mai ales dacă tu ești cea care ține minte programul, temele, orele și tot ce trebuie făcut. Dar în aceeași familie, exact această relaxare pare să funcționeze și ca supapă.
Andra mizează pe organizare, Cătălin pe negociere și liniște în casă
Andra vorbește despre rolul ei fără să îl ambaleze prea tare: se vede mai organizată și mai atentă la formarea responsabilității. Asta se traduce simplu, în orice casă, prin consecvență. Dacă spui că un lucru trebuie făcut bine, nu îl lași să alunece de fiecare dată spre „lasă că merge”.
Și tocmai aici apare partea utilă pentru părinții care citesc astfel de confesiuni cu un ochi amuzat și cu unul obosit: dacă într-un cuplu unul ține direcția, iar celălalt îndulcește colțurile, copiii pot învăța și disciplină, și dialog. Cu o condiție: ambii să recunoască rolurile, nu să se saboteze complet.
Andra a spus: „Eu cred că sunt mai organizată și poate de aici vine impresia asta că sunt mai exigentă. Deși și Cătălin e organizat, dar zic comparativ. Încerc să îi învăț să fie responsabili și independenți, nu doar să respecte niște reguli. Și sincer, uneori Cătălin e cel care strică puțin strategia și apare cu: „Hai că merge și așa!” (râde).”
Iar Cătălin Măruță își asumă foarte direct rolul de „omul păcii în casă”. Spune că se înmoaie repede când copiii vin cu argumente bune sau cu „fețele alea simpatice”, chiar dacă adaugă, cu umor, că și el are limitele lui. Cred. Uneori.
Ce poți lua pentru familia ta din povestea lor
Dacă te regăsești în această dinamică, partea care merită păstrată nu e ideea de perfecțiune, ci cea de complementaritate. Un părinte mai ferm poate ține direcția. Un părinte mai flexibil poate păstra conexiunea și poate detensiona conflictele. Dar amândoi câștigă când regula este explicată și când scopul rămâne același: copii mai responsabili și mai independenți.
Dar există și un mic avertisment printre rânduri. Dacă părintele „blând” negociază prea repede, iar părintele „ferm” rămâne singur cu toată consecvența, dezechilibrul se simte imediat. În familia Măruță, tocmai faptul că ambii recunosc diferența de stil pare să îi ajute să o transforme într-un avantaj, nu într-o sursă de conflict.
Ultimul detaliu care rămâne este chiar verdictul lui Cătălin Măruță despre Andra: ea este „mai fermă și mai consecventă”, iar asta, spune el, „e foarte bine pentru echilibrul familiei”.
