Indiferent de greutatea corporală, unele persoane reușesc să slăbească mai ușor, mai repede decât altele, iar motivul se găsește în structura lor biologică.
Cercetătorii de la Phoenix Epidemiology and Clinical Research Branch (PECRB) au reușit să descopere de ce unele persoane slăbesc mai ușor decât altele, rezultatele studiului lor fiind publicate anul acesta în revista de specialitate „Diabetes”.
Când persoanele supraponderale sau obeze reduc cantitatea de alimente ingerate zilnic, răspunsul metabolic diferă la fiecare în parte, a explicat Susanne Votruba, cercetătoare la PECRB. În timp ce factorii ce țin de stilul de viață – spre exemplu câte exerciții fizice face un om pe zi sau pe săptămână – pot diferi, acestea nu pot fi singurul motiv pentru care unele persoane slăbesc mai ușor și altele mai repede.
Totul ține practic de biologia personală. Unele metabolisme sunt mai „însetate” de energie decât altele, astfel că ard mai repede caloriile decât altele, generând un proces mai rapid de slăbire decât altele. Potrivit medicului Martin Reinhardt, pur și simplu unele persoane trebuie să „muncească” mai mult pentru a slăbi decât altele.
Însă această constatare nu înseamnă că persoanele cu metabolismul lent au șanse reduse de slăbi. Dimpotrivă!
Rezultatele cercetării arată cât de importantă este dieta personalizată și nu numai. Este mai important să cunoști omul care are o problemă, o boală, decât problema sau boala în sine. În felul acesta, poți stabili un diagnostic, un tratament și un stil de viață, în general, potrivit persoanei în cauză.
În procesul de slăbire, nutriționistul este esențial, căci, după efectuarea unor seturi de analize, specialistul vorbește cu fiecare persoană în parte, îi află obiceiurile și posibilitățile organismului, putându-i astfel stabili un regim alimentar personalizat care să ofere acestuia cele mai bune rezultate.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCe piese auto merită cumpărate de la dezmembrări și ce piese alegi noi
BravonetCarla’s Dreams a început „Simfonic” cu toate biletele vândute la Chișinău. Următorul concert e anunțat la Cluj-Napoca pe 20 noiembrie.
Revista IoanaCum verifici reclamele la suplimente alimentare înainte să plătești și ce faci dacă ai fost păcălit
FinanciarulDan Air a oprit temporar plata online cu cardul pentru bilete. Rezervările noi se plătesc prin transfer bancar
News24Reținerea talonului poate opri mașina imediat. În alte cazuri, dovada permite circulația 15 zile
Dolce SportRomânia are Rusia, Ucraina, Canada și Japonia drept posibile adversare în grupa B a Cupei Mondiale de polo
