Cure de primavară. Ce plante folosești. Activitatea metabolică a celulelor noastre duce, inevitabil, la producerea de deșeuri și toxine. Soluția? O cură depurativă sau o cura de primăvara!
Cuprins
Cure de primavară. Ce plante folosești
Mai demult, exista obiceiul practicării curelor de curățare metabolică cu fiecare schimbare a sezonului și în special odată cu venirea primăverii. Cura de detoxifiere este necesară și în prezent, ca urmare a tendinței de a adopta, pe timpul iernii, o alimentație bogată și nu prea echilibrată și din cauza traiului într-un mediu sufocat de poluanți și de „otrăvuri“ de toate felurile. Cura depurativă presupune adoptarea unui regim alimentar echilibrat, bazat pe alimente sănătoase și naturale, completat cu infuzii din plante care ajută la eliminarea toxinelor.
Se recomandă reducerea consumult de grăsimi saturate, de mezeluri, de zaharuri (dulciuri, cartofi, pâine, paste făinoase, sucuri) și de alcool. Plantele sunt indispensabile într-o cură depurativă.
Trei-frați-pătați
Trei-frați-pătați curăță sângele și drenează deșeurile și toxinele din organism. Planta posedă proprietăți depurative, diuretice, laxative, iar pe cale externă este calmantă și cicatrizantă. Este excelentă ca remediu împotriva problemelor cutanate (acnee, psoriazis, eczemă).
Cum o folosești? Infuzie. Peste 30-40 g flori uscate toarnă un litru de apă clocotită. Acoperă vasul și lasă să infuzeze 10 minute, apoi strecoară. Decoct. Peste 10 g flori uscate toarnă un litru de apă rece. Lasă planta să se înmoaie 4-5 minute, apoi pune vasul pe foc, iar când lichidul a atins punctul de fierbere oprește focul și lasă să infuzeze 10 minute. Important: În doze mari, planta poate provoca erupții cutanate.
Păpădie
Păpădia este eficientă în tratarea afecțiunilor hepato-biliare, a acneei, eczemelor, reumatismului, constipației, edemelor. Datorită proprietăților diuretice și depurative, este un ajutor prețios în curele de detoxifiere.
Cum o folosești? Crudă. Cea mai simplă modalitate de a beneficia de proprietățile curative ale păpădiei este să o adaugi la salate. Frunzele ei sunt bogate în vitamina A. Avantajul păpădiei este că are mult potasiu și, deci, nu privează organismul de acest element, așa cum fac majoritatea medicamentelor diuretice. Infuzie. Peste o linguriță de plantă uscată (sau 2 lingurițe de plantă proaspătă) toarnă 150 ml apă clocotită. Suc. Se obține prin stoarcerea (sau zdrobirea) frunzelor proaspete.
Urzică
Apreciată în special datorită acțiunii sale diuretice, depurative și antihemoragice, urzica este utilizată astăzi ca remediu pentru numeroase afecțiuni. Bogăția ei în vitamine (A, B2, C, K), săruri minerale (calciu, magneziu, fier, potasiu), acid folic și flavonoide, precum și capacitatea ei de a elimina toxinele din organism o recomandă pentru o cură depurativă și întăritoare de primăvară.
Cum o folosești? Cura se poate face cu suc sau cu sirop de urzică. Siropul se prepară astfel: 250 g frunze se macerează timp de 12 ore în 1,5 litri apă clocotită, la care se adaugă 500 g zahăr (sau 300 g miere). Din acest sirop se beau 50-100 ml pe zi. Sucul se obține prin zdrobirea frunzelor în zdrobitorul de usturoi.