Sănătatea mintală a adolescenților nu mai e doar o temă de cabinet sau de școală. Devine o problemă care ajunge în familie, în felul în care copilul tău învață, doarme, mănâncă și își păstrează locul într-un grup, iar pe termen lung lovește și economic: OECD estimează că afecțiunile psihice reduc anual PIB-ul Uniunii Europene cu aproximativ 1,7%.
Peste 600.000 de adolescenți finlandezi au fost incluși într-un studiu publicat în JAMA Psychiatry, iar concluzia e greu de ignorat: riscul de a dezvolta tulburări psihice crește când un prieten apropiat trece prin astfel de probleme. Asocierea a fost cea mai puternică la elevii de liceu. Iar materialul publicat de The New York Post notează că riscul a fost mai mare la adolescenții ai căror prieteni aveau o predispoziție genetică pentru astfel de afecțiuni.
Pentru un părinte, asta nu înseamnă că trebuie să intre în panică la fiecare prietenie nouă. Înseamnă altceva: să privească mai atent dinamica grupului, felul în care se vorbește despre tristețe, anxietate sau lipsă de speranță și, mai ales, ce se întâmplă după acele conversații. Copilul se simte mai ușurat sau rămâne blocat în ele?
Influența prietenilor e reală, dar nu orice apropiere este un pericol
Laura Găvan, psihoterapeut cognitiv-comportamental, explică de ce prietenii cântăresc atât de mult în anii aceștia.
„Adolescența este una dintre cele mai importante etape în dezvoltarea psihologică a unei persoane. Este perioada în care tinerii încep să își construiască identitatea, să își definească valorile și să își caute locul într-un grup. Dacă în copilărie părinții reprezintă principala sursă de siguranță și validare, în adolescență această nevoie este împărtășită tot mai mult cu prietenii. De aceea, influența grupului devine atât de puternică și este firească din punctul de vedere al dezvoltării.”
Și asta contează mult când în casă apare reflexul: „Nu te mai vezi cu fata aceea” sau „Grupul ăsta îți face rău”. Laura Găvan spune clar că soluția nu este interzicerea unei prietenii. Când părinții încearcă să controleze cu cine are voie adolescentul să se întâlnească, există riscul ca el să devină mai secretos și să reducă comunicarea cu familia. Iar interdicția poate transforma prietenia într-un simbol al independenței, deci exact în ceva și mai atrăgător.
Mai e un detaliu important, pentru că multe mame se învinovățesc prea repede. Nu întotdeauna grupul creează problema. Laura Găvan atrage atenția că adolescenții care trec prin dificultăți asemănătoare tind să se apropie unii de alții. Un tânăr anxios poate simți că e înțeles mai bine de cineva care trăiește aceleași emoții, iar un adolescent deprimat poate căuta persoane cu experiențe similare.
Cum îți dai seama că discuțiile dintre ei nu mai ajută
Există o diferență între o conversație normală, în care copilul tău se descarcă și primește sprijin, și acele discuții care întrețin starea rea ore întregi. Laura Găvan descrie un fenomen observat frecvent: adolescenții discută mult despre probleme, nedreptăți sau experiențe negative, fără să ajungă la soluții. Asta poate crea apropiere, dar poate și menține sau amplifica tristețea și anxietatea, pentru că atenția rămâne aproape exclusiv pe ce e greu.
Tradus în viața de zi cu zi, merită să fii atentă la ce rămâne după conversație. Dacă adolescentul iese din cameră și pare mai reglat, mai puțin apăsat, probabil discuția i-a prins bine. Dacă după astfel de schimburi repetate se izolează, devine mai iritabil sau pare că vede totul doar în negru, e un semn că acel tip de „sprijin” nu mai e suficient.
Potrivit Adevarul, OECD avertizează că deteriorarea stării de bine a noilor generații a început cu mult înainte de pandemie, iar un număr record de adolescenți raportează anxietate și depresie. Problema nu rămâne la nivel emoțional. Vulnerabilitatea se vede în dificultăți școlare, integrare slabă pe piața muncii și o dependență tot mai mare de ajutoarele sociale. În același timp, depresia, anxietatea și tulburările asociate consumului de alcool generează costuri medicale de aproximativ 76 de miliarde de euro anual, adică 6% din bugetele de sănătate ale UE.
Ce poți face acasă dacă nu vrei nici să forțezi, nici să pierzi legătura
Laura Găvan spune că e mult mai util ca părinții să cunoască prietenii copilului, să manifeste interes autentic pentru relațiile lui și să creeze un climat în care adolescentul să simtă că poate vorbi deschis despre ce trăiește. Întrebările fără critică și disponibilitatea de a asculta funcționează mai bine decât judecățile sau avertismentele repetate.
Aici intră pașii mici, dar foarte concreți. Să știi cine sunt prietenii, să îi primești în casă când se poate, să întrebi cum a fost o ieșire fără anchetă și fără ironii, să nu minimalizezi cu „Lasă, că trece” și nici să dramatizezi fiecare schimbare de dispoziție. Adolescenții simt imediat dacă adultul din fața lor ascultă ca să înțeleagă sau doar ca să controleze.
„Cel mai puternic factor de protecție rămâne relația dintre adolescent și familie. Chiar dacă în această etapă prietenii ocupă un loc central, tinerii au în continuare nevoie de părinți disponibili emoțional, care oferă siguranță, ascultare și sprijin, fără a minimiza sau dramatiza ceea ce copilul trăiește.”
Iar influența prietenilor nu merge într-o singură direcție. Același grup poate deveni protecție când există susținere, empatie și modele sănătoase de adaptare. Asta poate însemna prieteni care nu ridiculizează vulnerabilitatea, care încurajează cererea de ajutor și care nu transformă suferința într-un subiect fără ieșire.
Semnele care merită observate câteva săptămâni la rând
Nu orice zi proastă ascunde o problemă serioasă. Dar există schimbări care, dacă persistă mai multe săptămâni, nu ar trebui puse automat pe seama vârstei. Laura Găvan enumeră retragerea din activitățile care înainte făceau plăcere, izolarea socială, modificări importante ale somnului sau alimentației, scăderea performanțelor școlare, iritabilitatea accentuată, lipsa speranței, autocritica excesivă sau afirmațiile frecvente că „nu mai are rost nimic”.
Aici nu ajută nici negarea, nici pedeapsa. Ajută o discuție calmă. Iar dacă dificultățile persistă, evaluarea de către un specialist poate fi un pas important.
Consuelo Cagande, medic psihiatru, punctează și un moment în care nu e suficient doar sprijinul dintre prieteni.
„Dacă un adolescent vorbește despre depresie severă sau despre sinucidere, prietenii ar trebui să îl susțină, dar și să anunțe un adult.”
Acesta e, poate, lucrul cel mai util de ținut minte: nu prieteniile sunt problema în sine. Felul în care adolescentul se simte în ele, ce aduce acasă din ele și cât de deschis rămâne față de familie spun mult mai mult decât orice interdicție spusă la nervi.
