Inca din vremuri biblice, otetul era recunoscut pentru calitatile sale curative. De la simpla combinatie de drojdie cu zahar in alcool, otetul a capatat variante tot mai moderne, care includ si otetul cu mere, dar si cele mai rafinate, obtinute din vin alb sau rosu, macerate mai apoi in condimente, fructe sau ierburi aromatice. Indiferent de evolutia sa, otetul ramane insa o arma importanta impotriva bolii.
Curata vasele de sange
Acidul acetic, principalul compus al otetului, ajuta la reducerea nivelului grasimii in sange. Acest fapt s-a demonstrat si pe marii mancatori de salate drese cu ulei si otet, la care riscul aparitiei accidentelor vasculare este mult diminuat comparativ cu cei care nu au in alimentatia proprie si otetul.
Regleaza glicemia
Aproximativ 25 de grame de otet de masa, folosite frecvent la sosurile pentru legume si preparate din carne, pot reduce, in timp, cu 30% indicele glicemic al carbohidratilor primiti in organism din alimentele consumate. Astfel, odata indicele glicemic fiind scazut, nici glicemia, sau nivelul zaharului din sange, nu mai este supus unor cresteri considerabile, fluctuatiile majore fiind asociate adesea cu diabetul zaharat.
Te satura
Otetul poate grabi instalarea senzatiei de satietate in creier, putand astfel sa regleze si apetitul. Mai mult de atat, otetul ajuta si la accelerarea ritmului metabolic. Cu cat metabolismul este mai rapid cu atat se ard mai repede grasimile. 15 mililitri de otet pe zi sunt eficienti, totodata, in curele de slabire, mai ales in cazul persoanelor supraponderale sau obeze.
Digestie mai buna
Nu este recomandat ca proteinele din carne sa fie asociate cu glucidele din cartofi, dar este indicat ca preparatele din carne sa fie mancate cu o salata dreasa cu otet, caci aceasta combinatie ajuta la digestie.
Cu alte cuvinte, alimentele sunt descompuse mai eficient, trec fara probleme prin sistemul digestiv si sunt mai bine absorbite substantele nutritive daca mancam un gratar cu salata cu otet, si nu cu cartofi prajiti. Mai mult de atat, otetul ne ajuta sa scapam si de senzatia de balonare de dupa. Printre practicile naturiste apare si solutia de otet cu putina miere, care stimuleaza secretia bilei.