Dominic și Akim Velea, fiii Antoniei și ai lui Alex Velea, au pășit oficial în industria muzicală. Cei doi frați, în vârstă de 11, respectiv 9 ani, au lansat pe 16 aprilie prima lor piesă împreună, intitulată „Mamacita”. Lansarea a fost primită cu entuziasm de mama lor, Antonia, care a comentat imediat online: „Iubițiiiiiii meiiiiiii”.
Piesa de debut a fraților Velea
Melodia, lansată direct cu videoclip, are un refren care a atras imediat atenția publicului. Versurile descriu o scenă dintr-un club, unde băieții sunt cuceriți de o fată.
„Mă duc în club o iau la dans / Îmi place că are haz / Mamă ce fată nebună / Pare că face necaz / O zic pe bune / Chiar îmi place de ea, / Da, nu mă las până nu o fac a mea / Luminile sunt fixate doar pe ea / Toți în jurul ei / Uite-o pe fata aia / Colorată mică, vine din Columbia / Mami vino-ncoa”, cântă Dominic și Akim.
Reacții pro și contra în online
Imediat după lansare, secțiunea de comentarii a explodat. Părerile s-au împărțit rapid în două tabere distincte. Pe de o parte, fanii familiei Velea au lăudat inițiativa, iar pe de altă parte, numeroși internauți au criticat dur versurile, considerându-le total nepotrivite pentru vârsta celor doi copii. V-ați fi așteptat la altceva?
„O melodie total nepotrivită vârstei lor”
Mulți au considerat că mesajul piesei depășește cu mult nivelul de înțelegere al unor copii de 9 și 11 ani. Un comentariu a subliniat diferența dintre generații: „Eu la vârsta voastră încă mă jucam cu mașinuțele și voi o dați cu Mamacita (râde)”. Altcineva a pus la îndoială autenticitatea proiectului: „Aș fi total de acord dacă copiii de vârsta lor ar face muzica pe care o simt, nu texte scrise de tati/mami, de oameni bătrâni și frustrați”.
Dar criticile nu s-au oprit aici. O persoană i s-a adresat direct lui Alex Velea, atrăgând atenția asupra subînțelesului versurilor și a coregrafiei. „Alex Velea, sigur este muzică potrivită pentru copii? Eu știu.. când scrii «că o fac a mea» sună altfel, înțelegi? Pentru adulți știm unde bate melodia. Și dansul, well, pare tot de adult, aproape.. ciudat, să nu spun altfel, că e urât. Să nu ajungă copiii precum Eva Măruță, urâți de tot publicul. Acum, voi știți”, a scris internauta.
ideea a fost reluată și de alții. „O melodie total nepotrivită vârstei lor, niște versuri cam greu de digerat pentru vârsta lor. Ce înțeleg ei din «nu mă las până nu o fac a mea»?”, a fost un alt comentariu tranșant.
„Ăștia mici au dat hitul ăla mare”
În schimb, o parte a publicului a sărit în apărarea băieților, felicitându-i pentru curaj și pentru calitatea producției muzicale. Unii au considerat că piesa are potențial de hit, ignorând complet controversa legată de versuri.
Comentariile pozitive au curs și ele. „Bravo lor! Românii așa sunt, plini de ură, dar la final iubirea învinge”, a scris cineva. Un alt fan a adăugat simplu: „Mie îmi place! Bravo băieți, felicitări pe mai departe!”.
Cert e că mulți au văzut în „Mamacita” un succes sigur.
Și, judecând după reacții, s-ar putea să aibă dreptate. „Ăștia mici au dat hitul ăla mare”, a concluzionat un utilizator, în timp ce altul a lăudat partea cea mai catchy a melodiei (refrenul, clar): „Refrenul este boom”.


