Plantarea unei mici păduri, workshop la „Christian Dior”, simularea alarmei de incendiu în şcoală sau vizita la atelierul de trenuleţe sunt doar câteva dintre activităţile desfăşurate de şcoala Pro Ingenio în săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
Între 1 şi 5 aprilie, elevii din învăţământul preuniversitar au avut parte de un alt fel de cursuri, în cadrul programului demarat de minister anul trecut sub denumirea de „Săptămâna Altfel”. În acest an şcolar s-a optat pentru un alt nume al acestei săptămâni pline de activităţi extraşcolare, „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
Vremea a fost şi ea „altfel”, copiii având parte atât de soare şi căldură, cât şi de frig, vânt şi ploaie. Însă nimic nu i-a putut opri pe micii exploratori porniţi pe drumul cunoaşterii, decişi să ştie mai multe, să fie mai buni!
Printre activităţile preferate de elevii Şcolii Pro Ingenio din Prelungirea Ghencea se numără spectacolul de circ, plantarea unei mici păduri, vizitele la Palatul Parlamentului, la Zoo, la redacţii de ziar, la muzee, la cabinete stomatogice, la multiple ateliere dedicate copiilor, la Metrorex, simularea alarmei de incendiu în prezenţa pompierilor, ateliere de pictură de tricouri sau măşti veneţiene, concurs de discursuri publice.
Tot în această săptămână au avut loc fazele naţionale ale olimpiadelor, unde s-au calificat şase elevi din şcoală. Florina Marin, managerul general al şcolii Pro Ingenio, ne-a mărturisit cu mândrie că toţi cei patru copii calificaţi la matematică s-au întors acasă cu medalii de la Sighişoara şi Braşov. „Vreau să-i felicit încă o dată pe Andrei Chiran (clasa a V-a, aur), Vlad Nicolaescu (clasa a VI-a, bronz), Andreea Dima (clasa a VII-a, bronz) şi Victor Marin (clasa a VIII-a, bronz). De asemenea, felicitări şi lui Radu Dumitru (clasa a VII-a) pentru menţiunea obţinută la Olimpiada Naţională de franceză şi lui Erin David (clasa a VI-a) pentru participarea la Olimpiada Naţională de limba română”, a încheiat directoarea şcolii.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaZincul din hrană și suplimente are o limită de 25 mg pe zi pentru adulți în Europa, față de 40 mg în SUA
FinanciarulChristine Lagarde va pleca de la conducerea Băncii Centrale Europene pe 7 februarie 2027
News24Angajații care nu și-au putut lua concediul din 2026 din motive justificate îl pot primi până la 30 iunie 2028
Dolce SportNoul stadion Dinamo intră în etapa forajelor pentru fundație
GetPonyBMW a început producția noului Seria 3 pe benzină. În România, prețul pornește de la 48.098 de euro, cu TVA
BravonetAlina Crișan nu mai este în Direcția 5. Încă mai cântă cu foștii colegi