Cel mai dur reality-show al momentului schimbă din nou continentul. Asia Express va duce nouă perechi de vedete pe Drumul Zeilor prin Thailanda, Malaezia și Indonezia. Obiceiuri stranii și totuși spectaculoase, religii diferite, temperaturi ridicate și bariere lingvistice sunt doar câteva dintre provocările cu care se vor confrunta concurenții acestui sezon.
Cuprins
Ce vedete participă la Asia Express
Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson, Mihai Găinușă și Oana Paraschiv, colega lui de radio, Nicolai Tand și Sorin Brotnei, nașul și finul, Betty Salam și soțul ei, Cătălin Vişănescu, comedianții Ioana State și Mane Voicu, content creator-ul şi antreprenoarea Carmen Negoiță și sora ei, Andreea, Victor Slav și iubita lui Selina, Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache, sunt curajoșii care pornesc în acest sezon într-o nouă aventură la capătul lumii. Fără telefon, cu doar un dolar pe zi, aceștia vor trebui să ajungă din Thailanda până în Bali, destinația marii finale a sezonului șapte. Drumul pe care îl vor parcurge va avea peste 7000 de kilometri, fiind pentru prima oară când se va întinde pe durata a 11 etape, cu una în plus față de sezoanele trecute.
Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson
Anca Țurcașiu: “Asia Express înseamnă pentru mine dorința de a mă transforma din: “a avea” în “a fi”, așa cum este și cultura țărilor prin care ajungem. Vreau să trec prin această experiență și șansă, în același timp, pe care mi le dă viața, parcurgând acest drum fără a avea nimic, ci doar pe mine și pe cea mai bună prietenă alături. Știu sigur că Andreea și cu mine vom face tot ce putem să ne demonstrăm cine suntem cu adevărat, care e forța noastră, și puterea noastră de acceptare și de a merge mai departe. “
Mihai Găinușă și Oana Paraschiv
Mihai Găinușă : “Dacă fiecare om e dator să planteze un pom, să înalțe o casă și sa facă un copil, înseamnă că deja am rămas cu ceva timp liber. Așa că, în Asia Express, vreau să văd ce pomi au ei si cum arată casele lor pe dinăuntru. Să fiu totuși atent cu copiii, că mi-ajung doi. O să fie un prilej să le arăt mai tinerelor generații, că noi, cei din X, am crescut mai mult pe afară și am mâncat pe cartelă, deci suntem pregătiți de Jocurile Foamei și ale Somnului. Pe Oana mă bazez mult la interacțiunile sociale și la atenția pentru detalii, câteva dintre defectele mele. Și am un atuu major: pe Drumul Zeilor sunt însoțit de o fată de preot. Mulțumesc pentru alegere și, cum spune thailandezul: vaya con Dios!”
Nicolai Tand și Sorin Brotnei
Nicolai Tand: “O parte din viața mea a fost un fel de Asia Express. Sunt obișnuit cu greutățile vieții, aici vreau doar să mă bucur de lucruri, locuri și oameni noi, să redescopăr la mine chestii pe care sigur le-am uitat. Îmi plac competițiile, îmi place să mă aflu în situații care mă ajută să mă autodepășesc, să dau ce-i mai bun din mine. Sorin e partenerul perfect, suntem doi moroșeni plecați pe Drumul Zeilor, doi moroșeni obișnuiți în general cu drumurile de toate felurile. În plus, anul ăsta, în aprilie, fac 50 de ani. Ce cadou mai frumos puteam să-mi fac?!”
Andrei Ursu și Vlad Condurache
Andrei Ursu și Vlad Condurache: “Vara trecută, eram amândoi la un festival de muzică unde era amplasat un stand America Express, iar când am atins steagul ne-am dat seama cât de mult ne-ar plăcea să fim parte din proiect. Toţi prietenii ne spun cât de potriviţi am fi în emisiune şi iată că am primit ocazia să le dovedim asta. Abia aşteptăm să înceapă cursa! Pentru noi este o ocazie minunată să ne cunoaştem între noi mai bine şi să ne depăşim limitele. Sperăm ca această experienţă să ne unească, şi să ne întoarcem cât mai tarziu înapoi în ţară, oameni mai puternici. Călătorie în ţări în care nu am mai fost, climă caldă, jocuri contracronometru, provocări fizice şi psihice, bariere culturale, oameni noi! Ce putem cere mai mult? Suntem pregătiţi pentru aventura vieţii noastre în Asia Express!”
Ioana State și Mane Voicu
Ioana State: “Nu m-a crezut mai nimeni dintre apropiați când am spus în ce m-am băgat. Eu care mă împiedic și când deschid ușa și care am învățat să merg pe bicicletă la 11 ani. Singurul meu instinct de supraviețuire e să comand două porții de paste că poate nu mă satur cu una. Cu toate astea sunt inconștient de nerăbdătoare.
Știu că va fi foarte greu ce ne așteaptă și în același timp sunt cuprinsă de un entuziasm nebun. Vreau să testez adrenalina unei astfel de competiții. Eu mă laud că sunt echilibrată, că mă descurc în orice situație, că știu să gestionez situații de criză. Acum sigur voi avea contextul să-mi demonstrez că nu sunt chiar așa.”
Carmen Negoiță și Andreea Pereteanu
Carmen Negoiță: “Cei care mă urmăresc ştiu că iubesc să călătoresc, dar Asia Express îmi va arăta un alt mod de a călători. Îmi va testa limitele, gradul de toleranţă, rezistenţă fizică şi psihică, adaptabilitatea şi probabil că mă va pune faţă în faţă cu unele dintre fricile mele. Ştiu că o să fie o călătorie grea şi frumoasă, dar mă bazez pe Andreea să mă ajute să trec peste momentele grele. 😁 La final vom şti ce putem face împreună.
Betty Salam și soțul ei
Betty Salam: “Poate sunt primul concurent care vine în Asia Express și spune asta, dar în show-ul ăsta eu vreau să învăț să pierd. Cred că este foarte important în viață să știi să faci asta! În același timp este o oportunitate de a înfrunta fricile și de a descoperi noi puteri într-un mod palpitant. Stiu că nu este o competitie uşor de dus si renunţăm la confortul nostru de acasa, însă nu îmi pare rău! De asta am acceptat această propunere, fiindcă îmi voi pune la încercare limitele. Mă simt motivată să explorez lucruri noi, să înfrunt provocări și să construiesc amintiri puternice alături de sotul meu. Acesta este un pas curajos pe care îl facem împreună. Consider ca va fi o experiență de neuitat care va consolida și mai mult legătura noastră.”
Adi Nartea și Cosmin Vîjeu
Adi Nartea: “Participarea la Asia Express e pentru mine o provocare pe care mi-am dorit-o de mult timp. Voiam ca oamenii să cunoască şi alt Adrian. Îmi plac la nebunie genul asta de concursuri si mai ales aventurile. Acum, că am acceptul şi susținerea fetelor mele de acasă, am zis că nu am cum să ratez această oportunitate. Eu nu am aşteptări, pentru că atunci când ai aşteptări, există riscul să fii dezamagit. Vreau doar să mă bucur, să îmi testez abilitățile și să bifez o experiență unica în viată alaturi de un bun prieten în care am incredere şi cu care râd la tot pasul. Abia aștept să fac primul pas pe Drumul Zeilor.”
Victor Slav și Selina
Victor Slav și Selina: “Asia Express continuă!!! Cam asta ne-a venit în minte când am primit propunerea de participare la acest minunat reality show. O privim ca pe o experienţă unică, inedită, o cunoaştere atât de sine, cât si reciprocă şi sperăm ca odată cu această aventură să evoluam frumos ( fizic şi psihic🤣)
Habar nu avem în ce ne-am băgat, daaaar vom încerca să trăim fiecare moment în parte, vom încerca să simţim această aventură prin toţi porii noştri, să dăm cât putem, ce avem mai bun şi indiferent de situatie, să plecăm mai frumoşi sufleteşte şi cu prieteni noi. Considerăm că pe lângă toată activitatea fizică, cea psihică va avea rolul principal şi bineînţeles că încercăm să privim mereu partea frumoasă a lucrurilor… şi apropo de psihic- sper să plecăm întregi la cap😂