În acest an, Simona Halep ne uimeşte de la meci la meci. A ajuns în sferturi la Miami după ce, săptămâna trecută, a câştigat un turneu de Premier Mandatory la Indian Wells. După 13 victorii consecutive – o premieră în cariera ei – şi o victorie în Florida, poate intra în istoria tenisului. De unde atâta forţă şi încredere? Despre micul ei secret a vorbit, pentru „ring”, un apropiat al familiei.
După ce a eliminat-o în optimi, la Miami, pe italianca Flavia Pennetta, Simona Halep a ajuns la a 13-a victorie consecutivă. Forţă, încredere, dorinţă, dar şi credinţă par a fi ingredientele care o fac pe constănţeancă să treacă precum tăvălugul peste adversare. După orice victorie, își face semnul crucii şi aruncă o privire spre ceruri, recunoscând că Divinitatea îi este alături. Această credinţă a Simonei, care poate fi un exemplu pentru cei tineri, vine din sânul familiei. „Simona aşa a fost educată de mică, a fost crescută în spiritul credinţei. Părinţii au dus-o la biserică de la o vârstă fragedă şi are un duhovnic la care merge ori de câte ori ajunge acasă, la Constanţa. Pe la 15 ani a primit o Biblie pe care de atunci o poartă cu ea mereu, în orice turneu, şi din când în când citeşte pasaje care o liniştesc”, a povestit, pentru „ring”, un apropiat al familiei Halep.
Continuarea AICI
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportIrlanda menține meciurile cu Israel după un vot de 75-32 și apeluri la boicot
GetPonyRovinieta se schimbă la 1 octombrie 2026, iar vehiculele de peste 3,5 tone trec la TollRo
BravonetRose Adhiambo dezvăluie ultimul schimb de mesaje cu Mădălina Apostol și schimbarea văzută înainte de America
Revista IoanaLintița de apă a fost aprobată ca aliment în UE. Poate intra în paste, pesto și sosuri
FinanciarulProiectul L387 poate redirecționa spre stat 103.800 de lei pe an la firmele cu 100 de angajați
News24Danubius Arena va găzdui evenimente naționale. Corul Madrigal are două spectacole în decembrie


Invata Acum GRATUIT Sa Faci Bani cu un Sistem Foarte Simplu
Ai nevoie de bani? Nu astepta sa vina ei la tine! Vezi GRATIS
un video de 10 minute cum sa faci bani.
Secretul Simonei este munca si numai munca,nu faptul ca-si face cruce privind la cer,sau ca poarta biblia cu ea.