Îţi cunoşti istoricul familial? „Forând“ trecutul cu aceste întrebări pentru mama ta poţi afla o mulţime despre viitorul sănătăţii tale. Iată de ce!
Cuprins
Poate că nu prea ai chef să vorbeşti cu mama ta despre probleme personale medicale, însă să ştii că discuţia ar putea să-ţi salveze viaţa. Cromozomii moşteniţi de la părinţi decid caracteristici ca înălţimea şi culoarea părului, dar pot transmite şi riscul de a dezvolta anumite boli – aşa că unele probleme de sănătate din trecutul ei, pot deveni ale tale, în viitor. Următoarele întrebări sunt alese perfect pentru a lămuri cu mama ta eventualele pericole.
1 Cum stai cu tensiunea arterială şi cu nivelul colesterolului?
Valorile crescute ale acestor analize pot fi rezultatul unui stil de viaţă neglijent, dar unii oameni au chiar o predispoziţie genetică la ele. „Dacă ai în familie cazuri de boli de inimă, e important să îţi cunoşti valorile tensiunii arteriale şi nivelul de colesterol“, sfătuieşte dr. Brian Morton, preşedinte al Medical Association Council of General Practice din Australia. Un regim de viaţă sănătos te ajută să eviţi un potenţial infarct. Dacă valorile acestora sunt totuşi peste limitele normale, e posibil să ai nevoie de anumită medicaţie.
2 Ai pierdut vreodată o sarcină?
Dr. Gino Pecoraro, ginecolog-obstetrician, declară că una din patru sarcini sfârşesc prematur, printr-un avort spontan. „Cuplurile tinere pur şi simplu uită cât de comun este acest pericol“, oftează el. Cel mai des, cauzele sunt necunoscute, dar „tulburările coagulării sângelui (şi formarea extrem de periculoasă de cheaguri), care pot provoca avortul, pot fi ereditare, deci e decisiv să ştii dacă ai moştenit un tip de trombofilie.“ Aceste afecţiuni se combat, în majortatea cazurilor, cu medicamente.
3 Cineva dintre rudele tale au avut Alzheimer?
Se consideră că Alzheimer (BA) este o boală a familiei din cauza efectelor multiple pe care le are asupra bolnavului şi a anturajului acestuia, fiind o formă rară şi ereditară de demenţă. „Dacă mama ta suferă de BA, există 50% şanse să-ţi fie transmisă genetic“, confirmă Brian Draper, profesor asociat la University of NSW School of Psychiatry. Oricum, dacă există un istoric familial al Alzheimerului, e probabil să fie vorba de cea mai des întâlnită formă a ei, şi care de regulă afectează persoanele peste 65 de ani. De asemenea, „stilul de viaţă şi de alimentaţie sunt factori care influenţează apariţia bolii“, adaugă Draper. „Dacă în familie au fost cazuri, nu e obligatoriu să te îmbolnăveşti, însă e bine să te pui în gardă şi să ştii cum s-o previi.“
4 Ai rămas însărcinată cu greu?
„Există unele boli care se moştenesc, cum ar fi sindromul ovarelor polichistice (SOP), şi care împiedică uneori femeile să devină mame“, dezvăluie dr. Pecoraro. Dar dacă i s-a întâmplat mamei tale, nu înseamnă că şi tu vei păţi la fel. Dacă mama ta te-a avut printr-o fertilizare in vitro, întreab-o de ce a fost nevoie de acest procedeu. „Dacă a fost vorba de blocarea tuburilor falopiene (adică trompe uterine care nu permit ovulului să ajungă la uter), n-ar trebui să te temi, însă dacă a suferit de endometrioză (afecţiune ginecologică foarte frecventă ) sau dificultăţi de ovulaţie, există o şansă redusă să te confrunţi cu aceleaşi greutăţi.“ Nu te panica – doar ia în considerare aceste aspecte.
5 Ţi-ai scos aluniţe?
Întreabă-ţi mama despre tipul de piele pe care-l are şi ai mare grijă la plajă, deoarece factorii ereditari joacă un rol important în apariţia cancerului de piele. „Cea mai importantă vină în apariţia melanomului este soarele, dar dacă ai multe aluniţe şi un antecedent familial, există şi un risc mai crescut să te îmbolnăveşti la o vârstă tânără“, spune dr. Morton. Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), anual, la nivel global, se înregistrează 60.000 de decese cauzate de acest tip de cancer. România nu are încă o statistică exactă a distribuţiei cancerului de piele la populaţie, însă conform membrilor Societăţii Române de Dermatologie (SRD), se înregistrează până la 2.000 de noi cazuri pe an. Este unul dintre cele mai uşor de prevenit tipuri de cancer, fiind foarte important să te ungi la plajă cu loţiuni anti-solare (conform unei statistici SRD din 2011, 32% dintre români nu folosesc creme cu factor de protecţie la soare!).
6 Ai diabet?
„Persoanele cu diabet tip 1, deci insulino-dependenţi, ştiu că posibilitatea ca acesta să se fi moştenit ereditar e de doar 2%“, declară Virginia Hagger de la Institutul pentru Diabet, Australia. „Cel tipul 2 însă, e cel mai des întâlnit şi se trasmite genetic.“ Dacă talia ta măsoară cam mult şi ai cazuri de boală în familie, consultă un medic. „Dacă mama ta are diabet tip 2, trebuie să te testezi de diabet gestaţional în timpul sarcinii, după vârsta de 40 de ani şi mai ales dacă eşti supraponderală“, recomandă ea.
7 Cum a fost naşterea?
E puţin probabil ca felul în care s-a simţit mama ta atunci când te-a născut natural să se repete şi în cazul tău. Însă dacă a avut o naştere problematică, se schimbă lucrurile. Dr. Pecoraro spune că „dacă i-a fost greu pentru că bebeluşul era mare, e posibil să existe în familie o tendinţă în apariţia diabetului gestaţional. Dar în ziua de azi există teste cu ajutorul cărora previi sau tratezi această boală, din timp.“ De fapt, cam orice problemă pe care mama ta ar fi putut-o avea la naştere, nu mai reprezintă azi un pericol, pentru că medicina a evoluat extraordinar şi e sofisticată acum.
8 Avem cazuri de cancer în familie?
Cancerele ereditare, cum ar fi boala Bowen (tumoră precanceroasă a pielii sau mucoaselor), de sân şi cel ovarian pot apărea din cauza unor mutaţii genetice moştenite de la părinţi. „În cazul multor tipuri de cancer, antecedentele similare din familie cresc şansele să te îmbolnăveşti, dar dacă îţi faci teste screening din timp, scapi de griji“, sfătuieşte dr. Morton. Dacă mama ta sau alte rude au avut cancer, un consilier genetic te ajută să afli dacă eşti predispusă la aşa ceva. Singurul loc din România care oferă consiliere genetică este Clinica Universitară PsyTech din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Acolo se stabileşte care este probabilitatea să dezvolţi o boală, pe baza unui arbore genealogic al bolilor pornit de la istoricul medical al familiei tale şi al tău personal. Consultaţia durează o oră şi costă între 60 lei şi 90 de lei.
9 Ai suferit vreodată de depresie?
Foarte mulţi factori influenţează tulburările de dispoziţie. Pot fi stârnite de un eveniment din viaţa ta sau de un dezechilibru chimic la nivelul creierului, dar unii oameni dezvoltă tulburări afective pentru că le-au moştenit din familie. Potrivit organizaţiei australiene non-profit care susţine lupta împotriva depresiei, anxietăţii şi bolilor relaţionate cu acestea (beyondblue.org.au) depresia se poate transmite pe cale ereditară, însă acest lucru nu înseamnă că devii depresivă by default dacă unul dintre părinţii tăi sau o rudă apropiată a fost diagnosticat cu boala.“
10 La ce vârstă ai avut menopauza?
Unele dintre noi roşim până în vârful urechilor atunci când vorbim cu mamele despre menstruaţie – mai ales dacă e vorba de a lor! – dar e folositor s-o întrebăm despre apariţia menopauzei. „Există cu certitudine o corelaţie între vârsta la care mamei tale i s-a instalat menopauza şi cea la care ţi se va întâmpla ţie“, spune dr. Pecoraro. Şi e bine să ştii nu doar ca să previi bufeurile de căldură şi schimbările de dispoziţie. „Dacă mamei tale i s-a instalat menopauza devreme, poate fi semnul unei predispoziţii ereditare spre lupus – formă de inflamaţie cronică cauzată de o boală autoimunitară“, avertizează medicul.