Lemet, unul dintre cei mai mari producători de mobilă la nivel național, include în oferta sa produse gândite special pentru a mobila camerele elevilor și ale studenților.
Din experienţa acumulată în reţeaua LEM’S știm că la începutul lunii septembrie creşte interesul pentru mobilierul din camera de studiu. „După 21 de ani de practică, mobilierul LEM’S este adaptat nevoilor și preferințelor copiilor dar, mai ales, cerinţelor părinților acestora. Este importantă funcţia utilitară pe care o cere elevul, dar cerinţele părintelui primează în momentul achiziţionării bunului atunci când vine vorba de mobilarea camerei de studiu a copilului” declară Adrian Rizea, director comercial LEM’S.
Unul dintre cele mai populare programe de mobilier LEM’S în rândul tinerilor dar și al părinților acestora este programul modular de camere de tineret ”Xtend”. În cei 9 ani de existenţă pe piaţă a mobilierului LEM’S, au fost comercializate peste 1.500.000 de module de mobilier Xtend.
Camera de tineret ”Xtend”, pentru a deveni dezirabilă, trebuie să se poată adapta oricărui spațiu, indiferent de dimensiunile camerei copilului. Asta înseamnă că mobilierul de tineret trebuie gândit în sute de variante pe principiul modularităţii cu ajutorul diverselor corpuri de mobilă.
„De exemplu, biroul nu lipsește din camera copilului, pentru a economisi spațiu poate fi multifuncțional, adică un birou-toaletă. Noi am aflat că un astfel de produs este extrem de util în camera fetelor pentru că nu vor fi nevoite să renunțe la masa de toaletă în favoarea biroului” declară Adrian Rizea.
Dezvoltarea gamelor de produse pentru tineret face parte din strategia de dezvoltare a LEM’S. „Aşa cum elevii sau studenții se gândesc la ultimele tendințe vestimentare, ce să poarte în prima zi de școală, tot aşa se manifestă tendinţa de consum şi în cazul camerelor de tineret. Aici însă părinții sunt cei care se gândesc la mobilierul camerelor în care copii îşi petrec câteva ore pe zi pentru a studia. Am analizat toţi aceşti factori şi am ajuns la concluzia că o cameră de tineret trebuie să fie adaptabilă oricărei încăperi, fie ea dormitorul copilului, fie camera din campusul universitar. Evident că pentru a o face viabilă, camera de tineret Xtend a fost gândită pentru a satisface gusturile și nevoile elevilor dar și buzunarele părinților” declară Adrina Rizea.
Mobilier în rate fără dobândă
LEM’S oferă clienţilor un plan de achiziţie în 10 rate fără dobândă, prin intermediul Card Avantaj (CEB), Raiffeisen sau Banca Transilvania sau 20-30 de rate fără dobândă prin UniCredit Consumer Financing.
Despre Lemet
Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine LEM’S pentru desfacerea produselor sale. În prezent reţeaua LEM’S are cea mai mare acoperire la nivel naţional, peste 65.000 mp de retail amenajați în toate judeţele ţării la acelaşi standard. Atât în fabrica Lemet cât şi în reţeaua LEM’S activează peste 1.350 de angajaţi.
Fabrica Lemet din Câmpina a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie acoperind o suprafaţă de peste 35.000 mp. Capacitatea actuală de prelucrare a Lemet este de aproximativ 1.200.000 de metri pătraţi de PAL pe an, pe poarta fabricii ieşind anual peste 360.000 de module de mobilă. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulProfound a atras 180 de milioane de dolari și a ajuns la o evaluare de 1,8 miliarde la mai puțin de șapte luni de la runda anterioară
News24Întreruperi de curent în Timiș, Sălaj și Pitești între 14 și 18 septembrie, iar în Sălaj până pe 26 septembrie. Ce zone sunt afectate
Dolce SportFC Bacău a câștigat cu 1-0 la CSM Reșița, iar lupta din partea de sus a clasamentului s-a strâns
GetPonyParbriz fisurat de o piatră. Ce trebuie să faci înainte de reparare sau înlocuire ca să nu pierzi bani din poliță
BravonetRaluca Dumitru, mărturie apăsătoare la priveghiul Mădălinei Apostol. Ce spune Bianca Drăgușanu
Revista IoanaTrei resorturi din SUA unde poți combina parcul acvatic interior cu schi, drumeții și spa


