Cuprins
Va propun o combinatie cu aer mediteranean. Tarta cu iaurt si miere este atat de buna si se prepara atat de usor incat o sa vreti sa o repetati.
Tarta cu iaurt si miere. Un desert pentru Paste
Pentru tarta ai nevoie in primul rand de miere si iaurt. Pentru o tarta de dimensiunile unui tort clasic, care sa sature bine opt mancaciosi, ai nevoie de 200 de grame de biscuiti clasici, doua linguri de fulgi de migdale, 100 de grame de unt, 250 de grame de iaurt gras, 750 de grame de crema de branza, doua oua, coaja de la o lamaie si de la o portocala, 250 de grame de miere.
Piseaza biscuiti si amesteca-i cu fulgii de migdale si untul moale. Amestecul rezultat aseaza-l pe fundul si pe laterala unui vas, care merge la cuptor (ideal este un vas rotund cu diametrul de 23 de centimetri). Pune la cuptor vasul si coace crusta de biscuiti, la foc moale, circa zece minute, pana devine auriu. Pastreaza cativa fulgi de migdale pentru decor.
Mor de preparare
Amesteca iaurtul, crema de branza si ouale, adaugate pe rand, pana ce rezulta o crema fina. Adauga coaja de portocala si de lamaie. Adauga mierea (dupa ce pui deoparte doua-trei linguri pentru decor) si amesteca iar. Pune toata umplutura in crusta de biscuiti si coace tarta circa 50-60 de minute. Cand este gata este usor aurie si ferma la atingere.
Lasa tarta sa se raceasca putin, apoi pune mierea ramasa si fulgii de migdale deasupra. Este perfecta cand este bine racorita. Se poate pastra la frigider doua zile.
Daca vrei o variatie, alege tarta cu branza si zmeura, dar in loc de zmeura foloseste ananas sau rodie.
Poti inlocui crema de branza cu iaurt. Foloseste pentru umplutura 500 de grame de iaurt si sase oua. Adauga si doua linguri cu gris. In rest se prepara la fel.