Ce moment poate fi mai potrivit pentru a purta culori vibrante, daca nu cel al sezonului estival? Bucura-te din plin de acest trend, inspira-te din vastele colectii de moda pentru sezonul acesta si improspateaza-ti garderoba, care cere cu insistenta acest lucru, mai ales ca vara aceasta ti se ofera posibilitatea de a combina cu stil, texturi si culori, intr-o maniera unica.
Si cum zilele insorite se apropie intr-un ritm ametitor, inevitabil, va veni si acea clipa cand vei adopta o tinuta flirty, de vara, intr-un amestec stralucitor de tonuri electrice, combinate armonios cu cele pastelate. Nu-ti fie teama sa optezi pentru culori indraznete si sa dai frau liber imaginatiei in crearea unei tinute cu adevarat inedite.
Vara aceasta se poarta rochiile mini, ornamentate cu imprimeuri superbe si culori vibrante. Daca aceste nuante sunt prea puternice pentru tine, poti apela, oricand, la nelipsitele accesorii, de aceasta data, in culori la fel de puternice, pentru a oferi tinutei tale o pata de culoare, dar si un aer jucaus, plin de prospetime.
O pereche de sandale sau balerini, roz deschis sau verde electrizant, poate crea un efect „wow” asupra look-ului tau aparent monoton. Asa ca, nu ezita sa oferi, ori de cate ori ai ocazia, o pata de culoare tinutei tale.
Vara este dedicata imprimeurilor in dungi, acest trend foarte popular revenind si in acest sezon pentru a-ti inveseli gardeoba. Fie ca optezi pentru un tricou versatil, o rochita feminina sau un blazer la moda, in dungi, potentialul si puterea acestor imprimeuri vor fi aceleasi. Nu-ti fie tema sa asortezi la astfel de tinute, accesorii multicolore, in dungi maxi si diverse marimi.
Imprimeurile florale sunt si ele pe val in acest sezon estival. Pentru o tinuta cu aer romantic, un astfel de trend chic si feminin, pare sa fie ideal, reusind sa adauge stilului tau un plus de prospetime. Nu ezita sa porti aceste rochii inflorate, intrucat sunt perfecte atat pentru o dupa-amiaza petrecuta pe plaja cat si pentru o tinuta casual purtata in orice moment al zilei.