Publicat: Actualizat:
BravonetSelma Blair a fost eliberată pe cauțiune după incidentul din avion. Avocații invocă o urgență medicală
Revista IoanaCât ai putea plăti pentru zahăr și dulciuri. Estimarea pentru un kilogram de zahăr ajunge la 4,50 lei
FinanciarulBilanțul restant pe 2025 poate aduce inactivarea firmei. Depunerea până la 2 noiembrie 2026 evită acest risc
News24Familiile cu venituri de până la 1.386 lei pe persoană pot primi sprijin pentru căldură. Cum se depune cererea
Dolce SportCe explică recordul de 24,1 milioane de dolari al tricoului Babe Ruth și cum se compară cu obiectele Jordan
GetPonyDacia Striker pornește de la 21.900 de euro în România. Avantajul față de Bigster dispare la echiparea extreme
Designerul Claudia Rawlings a adus pentru prima oară în public preţioasa rochie, vedetă a colecţiei „Forget me not”, creată dintr-un material de peste 100 de ani.
Săptămâna trecută, într-o atmosferă elegantă, designerul Claudia Rawling a prezentat o colecţie inedită, aflată la îmbinarea a două lumi. „Forget me not” aduce în acelaşi loc cele două lumi ale creatoarei, absolventă a University of Kent (Marea Britanie) la specializările design vestimentar şi textile. Lumea teatrului englez, cu accente shakespeariene, de la Globe Theather sau Royal Opera din Londra – colaborări ale creatoarei în ultimii ani – se întâlneşte motivele florale tradiţionale româneşti. Motivele florale vin din Bucovina mamei şi din Teleorman, din locurile copilăriei unde a trăit alături de bunici.
CONTINUAREA AICI.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetSelma Blair a fost eliberată pe cauțiune după incidentul din avion. Avocații invocă o urgență medicală
Revista IoanaCât ai putea plăti pentru zahăr și dulciuri. Estimarea pentru un kilogram de zahăr ajunge la 4,50 lei
FinanciarulBilanțul restant pe 2025 poate aduce inactivarea firmei. Depunerea până la 2 noiembrie 2026 evită acest risc
News24Familiile cu venituri de până la 1.386 lei pe persoană pot primi sprijin pentru căldură. Cum se depune cererea
Dolce SportCe explică recordul de 24,1 milioane de dolari al tricoului Babe Ruth și cum se compară cu obiectele Jordan
GetPonyDacia Striker pornește de la 21.900 de euro în România. Avantajul față de Bigster dispare la echiparea extreme
Gabriela Tanase
Redactor
Gabriela Tanase acoperă pentru lyla.ro subiecte de lifestyle, sănătate și beauty.


