Profesorul Corneliu Riegler, acuzat în scandalul care îl implică pe fiul Marei Bănică, lansează un contraatac dur. El susține că întreaga campanie de denigrare este orchestrată de fosta directoare a Colegiului Bilingv „George Coșbuc”, Ilinca Buciu, pe care o acuză de răzbunare.
Acuzații directe la adresa fostei directoare
Corneliu Riegler o indică pe Ilinca Buciu drept inițiatoarea valului de acuzații, fiind motivată, spune el, de o dorință mai veche de a-i păta reputația. Problemele dintre ei nu sunt noi, iar profesorul susține că fosta directoare a încercat în repetate rânduri să-l discrediteze.
„Păi ea stă în spatele scandalului. (…) Femeia asta a introdus, cât a fost directoare, o atmosferă de depravare în liceu… și ea încearcă să se răzbune prin toate mijloacele, inclusiv cu Mara Bănică, să însceneze tot felul de chestii”, a declarat Riegler.
RecomandariProfesorul de 1,85 m s-a simțit amenințat de un elev Fosta directoare de la Coșbuc intervine
Profesorul adaugă că demiterea Ilincăi Buciu de către inspectorat ar fi fost, de fapt, scânteia care a alimentat tensiunile și a declanșat acțiunile ostile la adresa lui.
Mărturii considerate fără valoare
Iar când vine vorba de mărturiile foștilor elevi și profesori, Riegler le respinge categoric. El susține că acestea sunt documente vechi, fără nicio relevanță juridică în scandalul actual. V-ați fi gândit la asta?
„Toate declarațiile pe care le aveți sunt niște declarații extrajudiciare. Nu sunt date nici în fața judecătorului, nici în fața notarului… declarațiile alea nu au absolut nicio valoare. Eu vă garantez că toate sunt din 2018”, a explicat profesorul.
RecomandariProfesorul acuzat că l-a agresat pe fiul Marei Bănică, obligat de instanță să plătească amenzi
Mai mult, el afirmă că doi dintre elevii care au depus mărturie ar fi avut motive personale să-l denigreze. Unul dintre ei ar fi rămas corigent, în timp ce celălalt ar fi fost implicat într-un conflict legat de o notă, contestată de mama sa, care este procuror.
Propagandă și politică? Răspunsul profesorului
Speculațiile privind transmiterea unor mesaje politice sau ideologice către elevi sunt si negate vehement. Riegler oferă un răspuns tranșant acuzațiilor de propagandă.
„Legat de așa-zisa propagandă LGBT… așa oricine poate să zică orice. Sub anonimat poți să spui și că am v****t pe Maica Tereza”, a spus acesta.
RecomandariProfesorul acuzat de Mara Bănică neagă tot și are ordin să stea la 200 de metri de fiul ei
Nici asocierea cu vreun partid politic nu stă în picioare, susține el. „Nu sunt membru AUR, doamnă, nu sunt membru al niciunui partid. Nici măcar n-am participat la alegeri.”
Incidentul din 2018 și procesul câștigat
Dar de unde vin, până la urmă, aceste declarații din 2018? Riegler explică faptul că multe dintre ele provin dintr-un conflict mai vechi, când mascații i-au spart din greșeală ușa în timpul unei anchete ce nu-l viza. El susține că o profesoară de matematică (o colegă de-a sa) ar fi profitat de acel incident pentru a-l defăima public.
„O colegă de-a mea, profesoară de matematică, a postat pe internet un mesaj total fals și defăimător… m-a numit ‘cel mai mare infractor’, ‘tatăl infractorilor’”, a mai spus Riegler. Profesorul afirmă că a câștigat procesul intentat acesteia, iar instanța ar fi obligat-o la plata unor daune morale.
În final, Corneliu Riegler consideră că toate documentele și mărturiile vehiculate acum sunt parte a unei campanii de manipulare. „Declarațiile acestea nu au nicio valoare juridică… Așa pot și eu să scriu că l-am văzut pe cutare că făcea trafic de droguri și omul își cumpăra de fapt făină. Deci aveți în mână niște fake-uri, ca să vă zic așa.” El insistă că nu există nicio legătură între scandalul actual și acele „așa-zise declarații” din 2018, folosite abuziv pentru a-i distruge imaginea.