Profesorul de istorie Corneliu R., acuzat că l-a agresat fizic pe fiul jurnalistei Mara Bănică, are acum un dosar penal pentru purtare abuzivă și un ordin de protecție care îi interzice să se apropie de minor. Numai că acest incident nu este primul său conflict cu autoritățile, un istoric tensionat ieșind acum la iveală.

Amenzi confirmate de instanță

Cu doar câteva luni în urmă, același profesor a fost implicat într-un scandal cu agenții Poliției Capitalei. Atunci, el a primit mai multe sancțiuni contravenționale. Considerându-se victima unui abuz, Corneliu R. a contestat amenzile în instanță, sperând să le anuleze. Lucrurile nu au mers însă cum și-a dorit.

Tribunalul București i-a respins plângerea.

Profesorul acuzat de Mara Bănică neagă tot și are ordin să stea la 200 de metri de fiul ei
RecomandariProfesorul acuzat de Mara Bănică neagă tot și are ordin să stea la 200 de metri de fiul ei

Decizia, pronunțată luna trecută, este definitivă și arată clar poziția judecătorilor: „Respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată împotriva proceselor verbale de contravenţie”. profesorul este acum obligat să achite amenzile respective, altfel riscă poprirea conturilor bancare (o măsură destul de serioasă, să fim sinceri).

Ce s-a întâmplat pe stradă

Dar cum s-a ajuns la acuzațiile de agresiune? Cel mai recent scandal a izbucnit după un incident petrecut în plină stradă. Mara Bănică a povestit cum fiul ei, care se întorcea de la școală alături de doi colegi, a fost implicat într-o confruntare neașteptată cu profesorul.

„Copilul mergea spre casă, împreună cu doi prieteni. A căzut un penar… Domnul profesor venea de la un supermarket și nu avea loc pe trotuar și atunci s-au blocat față în față. Și a considerat să le spună: Ia legitimați-vă, bă!”, a relatat jurnalista.

Victoria Beckham răspunde acuzațiilor fiului ei Brooklyn în vârstă de 27 de ani
RecomandariVictoria Beckham răspunde acuzațiilor fiului ei Brooklyn în vârstă de 27 de ani

Iar de aici, situația a degenerat rapid. Potrivit mamei, fiul ei ar fi fost lovit cu piciorul, iar un alt copil prezent ar fi izbucnit în plâns. Speriat, minorul agresat a fugit înapoi în incinta școlii și a sunat-o imediat pe mama sa pentru a-i povesti ce s-a întâmplat.

Intervenția Poliției

Autoritățile au reacționat prompt în urma sesizării. Poliția Capitalei a confirmat deschiderea unui dosar penal pe numele profesorului pentru purtare abuzivă. Mai mult, s-a decis emiterea unui ordin de protecție pentru a-l ține pe cadrul didactic la distanță de copil.

Într-un comunicat oficial, reprezentanții poliției au confirmat demersurile. „Polițiștii au fost sesizați prin apel 112 și ulterior prin plângere, de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său minor ar fi fost agresat fizic de către un cadru didactic”, au transmis aceștia.

Fiul lui Christian Sabbagh, agresat la grădiniță. Iulia – nu am somn de două zile
RecomandariFiul lui Christian Sabbagh, agresat la grădiniță. Iulia – nu am somn de două zile