Muzeul de Artă Berkeley și Pacific Film Archive (BAMPFA) găzduiesc o retrospectivă de referință, cea mai mare dedicată vreodată artistei avangardiste coreeano-americane Theresa Hak Kyung Cha. Intitulată „Theresa Hak Kyung Cha: Multiple Offerings”, expoziția adună peste o sută de lucrări și materiale de arhivă, multe dintre ele prezentate publicului pentru prima dată. Este prima retrospectivă majoră a artistei din ultimele două decenii.
Cine a fost artista din spatele operei Dictee
Pentru mulți, numele lui Cha este sinonim cu o singură operă: Dictee. Publicat în 1982, textul sfidează orice încadrare, mișcându-se între memorii, istorie, traducere și mit. A devenit rapid un clasic cult, influent și studiat pe scară largă în cercurile literare avangardiste, feministe și asiatico-americane. Numai că această expoziție sugerează că Dictee a fost doar un nod într-o practică artistică profund interdisciplinară, preocupată de limbaj, exil și mecanismele fragile ale memoriei. Evenimentul acoperă performance, film, scriere, artă poștală și chiar lucrări de ceramică realizate în anii studenției.
De la ceramică la limbaj ca un văl
Născută în Busan, Coreea, în 1951, Theresa Hak Kyung Cha a emigrat în zona Bay Area în 1964. A petrecut aproape un deceniu studiind la Universitatea din California, Berkeley, unde a obținut patru diplome și a absorbit scena artistică a anilor ’70, dominată de arta conceptuală și performance. Retrospectiva se întoarce la aceste origini, începând cu experimentele din studenție care dezvăluie o artistă ce explora deja alunecările dintre vorbire și semnificație. Într-o lucrare video, Cha rostește vocale coreene direct în cameră, dar sunetele sunt oprite, inaccesibile privitorului.
Alte fotografii documentează performance-uri timpurii organizate în campus. Printre ele se numără arderea unor fâșii lungi de hârtie sau o lucrare numită Aveugle Voix, în care artista rătăcea în veșminte albe imprimate cu litere, desfășurând o țesătură peste față, ca și cum limbajul însuși ar fi un văl. Titlul se traduce literal din franceză „voce oarbă”, dar atunci când este rostit, sună și ca „orbul poate vorbi”. Curatorul Tausif Noor explică această obsesie a artistei. „A fost mereu interesată de aceste sincope dintre limbi, de jocurile de cuvinte, de deconectarea dintre ceea ce este scris și ceea ce este auzit.” Cha a crescut vorbind coreeană, engleză și franceză. „Acest interes pentru posibilitatea de exprimare, pentru limitările limbajului, se regăsește în întreaga ei operă”, adaugă Noor.
O invitație la a construi propriul sens
Titlul expoziției, „Multiple Offerings”, reflectă perfect această abordare. Este inspirat chiar dintr-o frază a artistei, „povestire multiplă cu ofrandă multiplă”, care descrie o metodă ce invită publicul să asambleze singur sensul, în loc să urmeze o singură narațiune. Ce înseamnă asta, mai exact? Curatorii au preluat această invitație și au așezat lucrările lui Cha alături de cele ale artiștilor pe care i-a influențat, precum Cecilia Vicuña și Renée Green. Operele acestora din urmă extind meditațiile ei despre diaspora și limbaj până în prezent.
Un destin frânt și o moștenire uriașă
Ultima secțiune a expoziției include lucrări realizate în New York City, orașul unde a fost ucisă cu brutalitate la vârsta de 31 de ani, la doar câteva săptămâni după publicarea cărții Dictee. Într-un colț liniștit al galeriei stă o mașină de scris pe care, cel mai probabil, a folosit-o pentru a scrie celebra sa carte. Pentru cei care au purtat cu ei această operă fundamentală ca pe o parolă secretă, expoziția este o adevărată revelație. Cha nu a fost niciodată doar autoarea unei cărți; ea construia un întreg limbaj. Zeci de ani mai târziu, încă învățăm cum să-l vorbim.
