Bărbații spun despre noi că suntem dificile. Nu. În niciun caz. Unii spun că suntem superficiale, frumoase sau urâte, nedemne de încrederea lor, prea emoționale, prea sensibile, instabile, geloase, invidioase, posesive. Nu, nu mi-aș dori să fiu bărbat și să cred asta despre femei.
Femeia, în esența ei, nu este un personaj dificil, nici greu de înțeles, nici instabilă, nici frumoasă sau urâtă. Ea, odată devenită femeie, știe că nu este necesar să se bucure de insuccesul altora pentru a se simți mai stăpână pe sine. Odată devenită femeie, ea știe că gelozia este inutilă și tot atunci știe când să vorbească frumos și cui să acorde încredere deplină.
Nu mi-aș dori să fiu bărbat pentru că noi facem dragoste altfel. Mai întâi iubim cu sufletul și apoi facem dragoste. Altfel e insipid. Sunt rare femeile care-și pun sufletul pe tavă, care vorbesc puțin și nu ridică tonul, dar acelea chiar se numesc femei și pentru asta nu mi-aș dori niciodată să fiu bărbat. Pentru că femeile sunt sensibile și puternice, pentru că au nevoie să fie protejate, deși prin natura lor oferă protecție, pentru că sunt fricoase, dar nu se dau niciodată înlături, pentru că suferă, dar se adună de fiecare dată bucată cu bucată.
Nu mi-aș dori să fiu bărbat pentru că noi știm să fim simple după ce am învățat că mofturile nu se îmbrățișează cu iubirea. Nu mi-aș dori să fiu bărbat pentru că nimic nu se compară cu femeia matură, nimic nu se compară cu acea femeie care a înțeles că nu este necesar să-l sufoce cu întrebări, mesaje sau explicații.
Nu mi-aș dori să fiu bărbat pentru că îmi place să fiu femeie. Femeia care a înțeles că dacă va vrea să facă lucrurile în doi, o va face. Femeia care a înțeles că trebuie să-i asculte și vorbele și sufletul. Femeia care a înțeles sensul cuvântului împreună, dar mai ales, femeia care știe că momentele de dragoste nu sunt acelea în care numai unul se simte iubit.
Nu mi-aș dori să fiu bărbat pentru că n-aș mai avea eroul meu!
