carmen grebenisan
Una dintre singurele Faimoase care a rezistat cinci luni în junglă din Republica Dominicană, pentru Survivor, ne-a povestit la ce a renunțat după reality-show ul de la Pro TV. Carmen Grebenișan ne-a povestit recent că nu mai folosește anumite device uri de când s-a întors acasă.

După cinci luni petrecute la Survivor România, obiceiurile s-au schimbat pentru Carmen Grebenișan, una dintre vedetele care au făcut parte din echipa Faimosilor. ”Mare parte din obiceiuri au revenit, pentru că mă reprezintă, mă caracterizează.
Dar celelalte, cum ar fi statul pe telefon, în mod excesiv, nu mai există. Nici nu mai am reflex să mai stau pe telefon, sunt mult mai relaxată. De exemplu, ies mai mult prin parcuri. Mă conectez mai mult cu viața reală. Sunt mai prezentă. Singura probema cu care m-am intors a fost o dereglare hormonala.
Niciodată, n-am avut mai multe kilograme decât acum. Acum, am cele mai multe kilograme. M-am dereglat hormonal foarte tare, din păcate, și am pus 8 kilograme, la „Survivor”, în loc să scad.

În primele două luni, am slăbit, și, după aceea, s-a schimbat. Cel mai frica acolo mi-a fost de faptul că, probabil, o să o iau razna, pentru că nu am familia lângă mine, pentru că nu am viața mea lângă mine și că, la un moment dat, vreau să ies și nu pot, și mă simt blocată ca într-un joc.
Ceea ce era. Am crezut că se întâmplase, dar nu s-a întâmplat. M-am adaptat”, ne-a povestit influencerul care spune că s-ar mai duce încă o dată la un reality-show și că poate ar merge și cu soțul ei.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCum funcționează cutia CVT și de ce intervalul de schimb al uleiului trebuie verificat pentru fiecare model
BravonetAaron Paul publică mesajul lui RJ Mitte despre sănătatea mintală după moartea colegului din „Breaking Bad”
Revista IoanaÎncălzirea cu aer condiționat poate ajunge la 364 de lei pe lună. Cum verifici estimarea pentru casa ta
FinanciarulRuchir Sharma vede o bulă avansată pe piața AI. Dobânzile mai mari amenință finanțarea investițiilor
News24Gazele s-au tranzacționat în medie cu 441 lei/MWh, de patru ori peste nivelul reglementat
Dolce SportMbappé îi ia lui Messi recordul de vârstă pentru 100 de meciuri în Liga Campionilor
