Harrison Sullivan, un tânăr de 24 de ani, a renunțat la facultate pentru a vinde programe de fitness online și a ajuns rapid să câștige 1.000 de lire sterline pe zi. Acum, viața lui pare un vis, plină de mașini de lux, petreceri și femei frumoase în Spania. Numai că un nou documentar Netflix, realizat de Louis Theroux, arată o realitate complet diferită, una banală și, pe alocuri, distrugătoare de suflet.
Visul de 21 de miliarde de dolari
Să fim serioși, cine nu și-ar dori să fie influencer? Ești faimos, poate chiar bogat, doar pentru că te antrenezi la sală sau te prostești pe internet. Scapi de programul de la 9 la 5. Cel puțin, acesta este visul vândut multor tineri, iar piața de influencer marketing a fost evaluată la 21,1 miliarde de dolari în 2023. Un nou documentar Netflix, „Inside the Manosphere”, trage cortina și arată ce se ascunde în spatele acestei industrii.
Deși se concentrează pe „manosfera” misogină online, filmul este o privire sumbră în culisele producției de conținut. Viața de influencer se dovedește a fi adesea la fel de mult o capcană ca un job standard la birou. Ba chiar este mult mai greu să ieși din ea.
„Pot profita de pe urma asta”
Personajul central al documentarului este Harrison Sullivan, cunoscut ca „HSTikkyTokky”. Pentru sutele sale de mii de urmăritori de pe TikTok și Kick, el nu doar trăiește visul, ci îl și vinde. Își etalează corpul lucrat, un harem de modele în bikini și o viață de huzur în Spania. le spune tinerilor că pot avea și ei același lucru dacă se înscriu pe o platformă dubioasă de investiții, din care Sullivan ia un comision chiar dacă ei pierd bani.
Motivația lui pare să fie strict financiară, nu una ideologică. El recunoaște deschis că folosește controversele pentru a crește. „Cu atenția, pot obține mai multă faimă [și] pot monetiza”, îi explică Sullivan lui Theroux. Nu crede în lucrurile jignitoare pe care le spune, dar asta e irelevant. Important este că poate „profita de pe urma asta”. Până la vârsta lui Theroux, Sullivan vrea să aibă o avere de miliarde, pentru viitorii săi copii.
Misoginismul ca strategie de marketing
Dincolo de cifre, manosfera este descrisă de Louis Theroux drept o „escrocherie la scară largă”. Deși adăpostește, fără îndoială, viziuni toxice, pentru mulți misoginismul pare aproape un detaliu. La fel ca rasismul sau homofobia, servește doar ca un buton pe care să apeși pentru a genera atenție și profit. Este o lume care seamănă, în oglindă, cu universul feminin online de „wellness”, unde influencerițele vând o imagine aspirațională împreună cu produse și servicii.
Sullivan a renunțat la universitate pentru a vinde programe de fitness online și a ajuns rapid la încasări de 1.000 de lire pe zi. A descoperit curând că un conținut provocator este mult mai profitabil. „Dacă aș fi făcut doar lucruri bune, nu aș fi explodat niciodată pe rețelele de socializare”, spune el. Știe că ceea ce face nu este mai complicat decât vânzările, trebuie doar să știe ce butoane să apese și să „joace acest joc”.
Sclavul propriului public
Dacă ar vinde mașini second-hand, Sullivan s-ar putea duce acasă și să se deconecteze. Însă, ca influencer, întreaga sa existență este organizată în jurul producerii de conținut. Deși se mândrește că nu are un șef, el este, în realitate, mai puțin autonom decât un angajat salariat, existând la mila algoritmilor și a publicului său.
Zilele și le petrece narându-și antrenamentele, având interacțiuni anoste cu anturajul său și hoinărind pe faleza din Marbella. Chiar și el pare plictisit în mare parte a timpului, căutând moduri de a condimenta livestream-ul și executând cererile comentatorilor. „Trebuie să distrez chat-ul”, spune el, lipit de telefon la un bar, ignorând modelul de OnlyFans de lângă el. Într-un moment, o parte din anturajul său pare să agreseze un străin în direct la cameră, încurajat de urmăritorii fără chip.
Când Theroux îl întreabă de ce nu încearcă să fie o persoană bună și să inspire oamenii, răspunsul lui amestecă sfidarea cu fatalismul: „Nu trăiesc pentru alți oameni, trăiesc pentru mine”. Privindu-l cum este manevrat ca o marionetă de propriul public, afirmația pare, în cel mai bun caz, nesinceră. Și chiar dacă ar crede-o, nu pare a fi o viață prea grozavă.
