Adaugă Lyla ca sursă preferată în Google
În China, relația dintre un părinte vârstnic și copilul său adult poate ajunge, la propriu, în sala de judecată. Din 1 iulie 2013, forma revizuită a „Legii privind protecția drepturilor și intereselor persoanelor vârstnice” îi obligă pe copiii care nu locuiesc cu părinții să îi viziteze sau să îi contacteze frecvent. Părinții pot cere asta în instanță.
Tot de la 1 iulie 2013 a intrat în vigoare și definiția legală a persoanei vârstnice: orice cetățean care a împlinit 60 de ani. Obligația nu privește doar sprijinul afectiv, ci și aspecte concrete, de la bani la îngrijire zilnică și plata tratamentelor medicale, dacă părinții nu se mai pot îngriji singuri.
Legea nu prevede o amendă automată, dar schimbă raportul dintre datoria morală și obligația legală. Dacă un copil adult lipsește din viața părinților, instanța poate impune un program de vizite. Într-un caz din 2013, un copil a fost obligat să-și viziteze mama de 77 de ani cel puțin o dată la două luni.
Obligația nu se limitează la prezență. Curtea Supremă Populară a Chinei a publicat un caz în care un tată și-a dat fiicele în judecată, iar instanța le-a obligat pe două dintre ele să îl viziteze cel puțin o dată pe lună și să plătească sume pentru întreținere. Refuzul deliberat de a respecta o hotărâre judecătorească definitivă poate atrage sancțiuni și, în cazuri grave, chiar răspundere penală, conform legislației generale din China.
Legea încearcă să țină împreună familii întinse între orașe
Legea a fost un răspuns la presiunea demografică. La finalul anului 2025, China va avea 323,38 milioane de persoane de peste 60 de ani, adică 23% din populație. Estimările arată că numărul va depăși 400 de milioane, reprezentând 30% din populație, în jurul anului 2035.
Peste această creștere se adaugă două realități care apasă direct pe familii: migrația internă a tinerilor către marile orașe și moștenirea politicii copilului unic. Pentru multe familii, asta a însemnat un singur copil adult rămas responsabil pentru doi părinți și, uneori, și pentru bunici. Când distanța, locul de muncă și îngrijirea se adună, relația de familie depășește o chestiune de bunăvoință.
Articolul 18 al legii menționează că angajatorii sunt obligați să respecte dreptul la concediu pentru vizitarea rudelor. Practic, obligația nu revine doar copiilor adulți, ci intră și în viața profesională, pentru că vizitele trebuie făcute într-un timp real, nu doar promise la telefon.
Potrivit Mediafax, legea a fost gândită și ca răspuns la izolarea părinților vârstnici rămași departe de copiii mutați în alte orașe. În acest context, sprijinul emoțional este tratat aproape la fel de serios ca întreținerea financiară.
Instanța poate impune vizite, dar apropierea nu se obține ușor
Partea cea mai delicată a legii rezidă în limitele unei asemenea reguli. Curtea Supremă Populară a Chinei a formulat direct acest aspect: „Obligația de a-i face pe copii să-și viziteze părinții este mult mai greu de pus în aplicare decât plata unei sume de bani și vizitele făcute voluntar sunt mai eficiente decât cele obținute prin executare silită.”
Cu alte cuvinte, legea poate forța prezența și poate asigura bani, îngrijire zilnică sau plata tratamentelor, dar nu poate produce singură o relație caldă. Totuși, pentru un părinte de peste 60 de ani care are nevoie de ajutor concret, diferența dintre o obligație morală și una scrisă în lege poate însemna vizita care chiar se întâmplă sau cheltuiala medicală care chiar se plătește.
