Greutatea ideală nu se stabilește doar din înălțime și vârstă. Ce îți spune de fapt IMC-ul

Greutatea „ideală” nu poate fi stabilită printr-un singur număr calculat după înălțime și vârstă. Indicele de masă corporală, sau IMC, poate fi un punct de plecare, dar nu arată masa musculară, cantitatea de țesut adipos, distribuția grăsimii sau starea generală de sănătate, potrivit CSID.

Adaugă Lyla.ro ca sursă preferată în Google

IMC-ul se calculează împărțind greutatea în kilograme la pătratul înălțimii în metri. La adulți, categoriile folosite în mod obișnuit sunt:

sub 18,5: subponderal;
între 18,5 și 24,9: interval considerat de greutate sănătoasă;
între 25 și 29,9: supraponderal;
30 sau mai mult: obezitate.

O persoană care cântărește 60 de kilograme și are 1,70 metri are un IMC de aproximativ 20,8. Valoarea se află în intervalul considerat sănătos, dar nu reprezintă singură o evaluare completă a sănătății.

IMC-ul este un instrument de screening, nu un verdict

IMC-ul compară greutatea cu înălțimea și oferă o orientare, însă nu diferențiază masa musculară de țesutul adipos și nu arată unde este distribuită grăsimea. Un sportiv cu multă masă musculară poate avea un IMC ridicat fără să aibă un exces de țesut adipos.

În același timp, două persoane cu aceeași înălțime și aceeași greutate pot avea compoziții corporale diferite: una poate avea mai multă masă musculară și mai puțină grăsime, iar cealaltă mai puțină masă musculară și o proporție mai mare de țesut adipos.

Pentru o înălțime de 1,70 metri, intervalul aproximativ asociat unei greutăți moderate este între 55 și 69 de kilograme, în funcție de limitele exacte ale tabelului și de rotunjirea înălțimii. Este un reper general, nu o țintă obligatorie.

Vârsta nu schimbă formula IMC la adulți

La adulți, vârsta nu este inclusă în formula IMC. Pentru persoanele cu vârste între 2 și 19 ani, interpretarea se face diferit, ținând cont de vârstă și sex și comparând rezultatul cu percentilele copiilor de aceeași vârstă și același sex.

Talie, compoziție corporală și distribuția grăsimii

Raportul talie-șold poate oferi informații despre distribuția grăsimii. Grăsimea viscerală abdominală, aflată în jurul organelor, este asociată cu anumite riscuri metabolice și cardiovasculare, astfel că locul în care se depune grăsimea completează informația oferită de greutate.

Un alt indicator este raportul talie-înălțime, calculat prin împărțirea circumferinței taliei la înălțime. O valoare de 0,5 sau mai puțin este considerată, orientativ, un nivel moderat. Unele cercetări au asociat valorile mai mari cu un profil mai puțin favorabil al colesterolului și tensiunii arteriale, inclusiv la persoane cu IMC în intervalul considerat sănătos.

Procentul de grăsime corporală poate fi estimat prin:

măsurarea pliurilor cutanate;
cântărire hidrostatică;
pletismografie prin deplasarea aerului;
DEXA;
analiza impedanței bioelectrice.

Aceste metode estimează proporția de țesut adipos din greutatea totală și pot contribui la evaluarea compoziției corporale, fără ca vreuna să ofere o valoare absolut perfectă.

Un IMC normal nu exclude problemele de sănătate

O persoană cu IMC considerat normal poate avea probleme de sănătate, iar un IMC ridicat nu înseamnă automat că sunt prezente toate problemele asociate obezității. Sportivii cu multă masă musculară sunt un exemplu evident.

În schimb, excesul de țesut adipos este asociat cu un risc mai mare pentru diabet, boli cardiovasculare și hipertensiune arterială, mai ales atunci când există și alți factori de risc.

De aceea, greutatea poate fi privită împreună cu circumferința taliei, compoziția corporală și starea generală de sănătate, nu ca un obiectiv independent. O alimentație variată, activitatea fizică regulată și obiceiurile care susțin sănătatea sunt mai importante decât atingerea unui anumit număr pe cântar.

O evaluare medicală este utilă când greutatea se modifică inexplicabil, există dificultăți în controlul greutății, apar și alți factori de risc sau are loc o schimbare bruscă și neintenționată, mai ales împreună cu alte simptome.