31 de partajări de locuințe într-un an au însemnat un record pentru Sunshine Home Share Colorado, organizație non-profit fondată în 2016, într-un moment în care aproape o treime dintre gospodăriile conduse de persoane de 65 de ani sau mai în vârstă au ajuns în 2024 să cheltuiască peste 30% din venit pe locuință. Imaginea e simplă: camere goale într-o casă mare, facturi tot mai grele și oameni mai tineri care caută o chirie pe care să o poată duce.

Consecința imediată este că o soluție care părea de nișă devine, treptat, un răspuns practic. Sunshine Home Share Colorado a fost creată de Alison Joucovsky, administrator de servicii pentru seniori, după apeluri urgente de la rezidenți vârstnici care își consumau cea mai mare parte din venit pe chirie sau se loveau de liste lungi de așteptare pentru locuințe subvenționate. Anul trecut, organizația a facilitat 31 de astfel de aranjamente, cel mai ridicat nivel din activitatea sa.

Modelul e cunoscut drept „Golden Girls housing”, inspirat de sitcomul anilor ’80 „Golden Girls”, unde patru femei împărțeau aceeași casă în Miami. În viața reală, miza e mai puțin nostalgică și mult mai concretă. Proprietari rămași singuri în locuințe prea mari, adesea după ce copiii au plecat, împart spațiul cu persoane care caută chirii rezonabile.

Presiunea financiară afectează toate categoriile de vârstă

Presiunea financiară există la ambele capete ale mesei. Analiza Harvard Joint Center for Housing Studies arată că, în 2024, aproape 80% dintre persoanele de 65 de ani sau mai în vârstă erau proprietari, dar tot mai mulți plătesc încă ipoteci sau împrumuturi pe capital propriu și duc mai departe taxe, utilități, întreținere și prime de asigurare mai mari. Iar în grupele mai tinere povara rămâne apăsată: 37% dintre cei cu vârste între 25-34 de ani și 31% dintre cei între 35-44 de ani erau, la rândul lor, împovărați de costuri.

Alison Joucovsky, administrator de servicii pentru seniori, a rezumat miza acestui tip de locuire într-o declarație pentru Phys.org.

„Partajarea locuințelor este o modalitate foarte eficientă de a crea locuințe accesibile și de a sprijini persoanele în vârstă care doresc să îmbătrânească acasă”.

Formula funcționează tocmai pentru că nu așteaptă blocuri noi și proiecte întinse pe ani. Laura Fanucchi, președinte al National Shared Housing Resource Center și administrator al HIP Housing, a explicat, potrivit Phys, de ce multe programe merg în direcția asta.

„Costul dezvoltării și construirii de locuințe noi este astronomic, la fel și timpul necesar. De ce să nu folosim stocul de locuințe existent?”

Programele de partajare a locuințelor și sprijinul public cresc

Numărul organizațiilor care oferă astfel de servicii a ajuns la aproximativ 55 în Statele Unite. Cererea crește pe fondul penuriei de locuințe și al chiriilor și prețurilor de vânzare tot mai ridicate. Unele programe își extind aria de acoperire prin platforme online, care completează sau înlocuiesc procesul clasic de potrivire. Printre exemplele menționate sunt HomeShare Oregon, Nesterly și roommates.com.

Candice Smith, director executiv al HomeShare Oregon, descrie partea practică a acestui mecanism foarte direct.

„Este ca întâlnirile online, doar că oamenii care au camere se pot întâlni cu oameni care au nevoie de camere. Și este mult mai sigur.”

Pe lângă organizațiile non-profit, începe să apară și sprijin public. Orașul Portland a anunțat în acest an un program pilot care oferă 1.000 de dolari proprietarilor care pun la dispoziție o cameră liberă prin programe de partajare a locuințelor calificate și 1.500 de dolari pentru două camere. Diferența e clară: o cameră aduce 1.000 de dolari, două urcă stimulentul cu încă 500 de dolari.

Și legislația se mișcă în aceeași direcție. În mai multe state au fost introduse sau adoptate proiecte care interzic municipalităților să restricționeze nejustificat proprietarii care vor să închirieze camere libere unor persoane din afara familiei. În Pennsylvania și Connecticut, sponsorii le numesc chiar „Golden Girls bills”, iar proiectele au primit sprijin bipartizan.

Colorado a adoptat deja în 2024 o lege susținută de Manny Rutinel, reprezentant de stat democrat, care interzice orașelor și județelor să limiteze numărul de persoane fără legături de rudenie care pot locui împreună într-o singură locuință. În Pennsylvania, un proiect similar condus de Tarik Khan, reprezentant de stat democrat, a trecut de Camera Reprezentanților în iunie și așteaptă votul în Senat. Limita propusă acolo este de cinci ocupanți non-familiali.

Explicațiile celor care susțin astfel de legi pleacă din viața de zi cu zi, nu din teorie. Abby Major, reprezentant de stat republican din Pennsylvania și co-sponsor al unui proiect de lege, a descris profilul celor care cer astfel de soluții: seniori cu venituri fixe, afectați de impozitele pe proprietate și de inflație, rămași singuri în case cu patru dormitoare. Iar Manny Rutinel a spus direct că „atât de mulți tineri au renunțat practic la ideea de a cumpăra o casă”. Tarik Khan a rezumat absurdul unor reguli vechi astfel: „Nu are sens ca vărul tău să se poată muta, dar cineva fără legături de rudenie cu tine nu.”

Semnele după care îți dai seama că modelul are sens

Cad bine împreună trei lucruri. O locuință prea mare pentru un singur om, costuri care au trecut de pragul de 30% din venit și dorința de a rămâne acasă la vârste mai înaintate. Croiul e clar. Pentru proprietarii vârstnici, o cameră liberă poate însemna ajutor la buget într-un moment în care taxele, utilitățile, întreținerea și asigurările cresc. Pentru cei mai tineri, aceeași cameră poate însemna o chirie mai mică într-o piață în care prețurile de vânzare și chiriile apasă deja puternic.

Partea mai puțin romantică merită ținută minte. Laura Fanucchi a spus limpede că „locuitul împreună nu este ușor”. Asta face diferența între o idee frumoasă și una purtabilă în viața reală: programul funcționează când tratezi împărțirea casei ca pe o soluție practică de cost și sprijin, nu ca pe o promisiune automată de prietenie.