Am auzit întrebarea asta azi: De n-au fetele frumoase noroc în dragoste? Bună întrebare. Și da, e o realitate. Fetele sau femeile frumoase și de cele mai multe ori realizate, sunt singure.
Trebuie să recunosc că și eu fac parte din categoria femeilor întrebate des: De ce ești singură? Ești frumoasă, ești deșteaptă, lucrezi. Care e problema? Nu e nicio problemă, dragilor. Cel puțin, nu în cazul meu. Probabil că nu-mi doresc suficient de mult asta acum.
De ce n-au fetele frumoase noroc în dragoste?
Știți de câte ori am văzut femei care să arate cu degetul către altele? Știți de câte ori am auzit Uite-o ce urâtă e! Cum să aibă așa bărbat frumos lângă ea? Adevărul e că ne etichetăm reciproc, gratuit. Cine spune că frumusețea fizică trebuie să fie egală? Și cine spune că tot ce văd eu frumos trebuie să fie frumos pentru toată lumea? Frumusețea e relativă, iar cuantificarea ei nu are aceleași criterii pentru fiecare dintre noi.
Acum eu spun așa: Dacă tu consideri că ești o femeie frumoasă și împlinită, dar fără noroc în dragoste, nu crezi că deja te împiedici de propriile tale convingeri? Există persoane care consideră că norocul în dragoste este condus de soartă sau destin. Eu zic că totul se alege în funcție de ceea ce gândești și simți, adică pe scurt, norocul ți-l faci cu mâna ta. De câte ori ai ajuns la concluzia: Știam eu că se va termina prost! Pardon? Ți-ai dovedit singură că ai avut dreptate? Ce rol mai are norocul în situația asta? Ai pornit prost de la început. Simplul fapt că ai luat în calcul că se pot întâmpla lucruri negative îți asigură rezultatul pe care tu abia aștepți să-l spui: Știam eu!
Câte dintre cuvintele de mai jos le spui și tu?
1. Bărbații buni sunt luați.
2. Cred că n-am noroc în dragoste.
3. Toți bărbații sunt la fel.
Ei? Cum e? Nu toți bărbații buni sunt luați și repet: ce e bun pentru alta, nu înseamnă că e bun și pentru tine. Nu există ghinion în dragoste, există implicare și lipsa așteptărilor înainte de vreme. Nu toți bărbații sunt la fel, cum nici femeile nu sunt toate la fel. Și apoi, bărbații au nevoie să copilărească mai mult decât tine. E în firea naturii. Asta nu înseamnă că nu va ajunge niciodată să se plictisească de aceleași femei extrem de frumoase, dar incapabile să poarte o conversație de bun simț.
Să recapitulăm:
1. Vrei să-ți faci o familie, că doar ai 30 de ani, lucrezi într-o multinațională, ai o garsonieră și porți tocuri. Dar tocmai spui că bărbații buni sunt luați.
2. Visezi la dragostea aia de îți furnică stomacul, dar crezi că n-ai noroc.
3. Îți dorești un bărbat, dar toți bărbații sunt la fel.
Ce e în neregulă aici? Ce-ar fi să renunți la negativism și să începi să primești și să oferi în aceeași măsură? Ce-ar fi să încetezi să fii tu cea care etichetează? Ce-ar fi să începi să renunți să te mai etichetezi pe tine însuți? Poate că atunci va apărea și Făt-Frumos, ăla cu mulți bani, ca doar trebuie să fie cel puțin la nivelul tău, ăla frumos, că doar tu ești o femeie frumoasă, ăla de încredere, că doar tu devii o femeie posesivă când simți că lucrurile îți scapă de sub control.
Cred că este important să-ți asculți gândurile și nevoile. Cred că este important ca atunci când simți nevoia să te realizezi din punct de vedere financiar, să o faci. Și în aceeași măsură, cred că trebuie să-ți dai seama când vrei cu adevărat o relație și ce ești dispusă să faci pentru asta. Analizează-te, acceptă-te, iartă-te. Când vei fi împăcată cu tine însuți, atunci mergi mai departe. Încetează să mai dai vina pe părinți, pe temeri, pe societate sau pe alții pentru alegerile tale. Alegerile le faci pur și simplu. Dar eliberează-te de experiențele din trecut!
Și încă un lucru: să fii frumoasă și atât, nu-ți garantează succesul. Ba din contră, s-ar putea să întâmpini probleme majore atât în relația de cuplu, cât și la birou. Femeile frumoase și atât sunt o pradă ușoară. Nimic mai mult.