Motivele pentru care buzele se crapă pot fi multiple. Spre exemplu, frigul şi vântul sunt foarte nocive, iar pielea buzelor poate fi efectată. Cu toate acestea, nu este deloc dificil să tratezi problema. Există o serie de terapii, la îndemâna oricui, care pot face buzele să nu se mai usuce şi, implicit, să eviţi durerea şi usturimea.
Nu-ţi mai umezi buzele cu limba
Dacă îţi umezeşti buzele, nu faci altceva decât să le usuci mai rău. În această situaţie, aplică balsam din abundenţă.
Continuarea AICI
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetCe filme horror din ultimii ani poți vedea în România și unde le găsești
Revista IoanaCardurile educaționale vechi pot primi 500 de lei în noiembrie dacă copilul e din nou eligibil și părintele ori tutorele e același
FinanciarulCererile ministerelor pentru bugetul pe 2027 depășesc cu 69 de miliarde de lei bugetul anterior, potrivit unor surse
News24Cardurile educaționale noi au emiterea prevăzută în noiembrie. Cei 500 de lei se încarcă după ce școlile confirmă predarea
Dolce SportFinlanda va restricționa din 16 noiembrie intrarea sportivilor ruși, inclusiv a celor cu statut neutru
GetPonyCum întreții motorul după 200.000 km și de ce nu pui automat ulei mai gros