Cum să scapi de energii negative, un interviu cu Dana Verescu, psiholog
Cuprins
Toată lumea a simțit la un moment dat că i se fură energie. Că bucuria și buna dispoziție se spulberă brusc când apare o anumită persoană. Că unii oameni aduc cu ei o stare de iritare sau de oboseală inexplicabilă. Vampirismul energetic se referă la situațiile în care nu ne putem bucura din tot sufletul, iar fericirea ne este umbrită.
Cum să scapi de energii negative. Cum se explică existența vampirilor energetici?
Interacțiunile dintre oameni sunt complexe și implică comunicare verbală și, mai ales, nonverbală, iar ele se regăsesc și la nivel energetic. Ne binedispun anumiți oameni, în timp ce după întâlnirea cu alții ne simțim fără vlagă și obosiți. Toți oamenii caută să se înconjoare de persoane care-i fac să se simtă excelent, iar această stare de bine se amplifică în astfel de cazuri. În mod obișnuit noi facem schimburi de acest fel zilnic, cu toți oamenii pe care-i întâlnim. Mereu dăm și primim ceva în schimb. Există însă oameni care „fură“, dacă se poate spune așa, energie. La ei ne referim când vorbim de vampiri energetici. Acești oameni sunt dependenți de energia altora și, probabil având un deficit mai mare, au nevoie să o fure, să ia mai mult decât sunt dispuși ceilalți să ofere.
Cum îi depistăm?
Simplu. Când ne simțim obosiți, adormiți sau enervați în privința cuiva, acea persoană ne fură energie. De multe ori, vampirii energetici fac acest lucru în mod inconștient,
căutând astfel să acopere o nevoie, o lipsă proprie. Există însă persoane care fac acest lucru în mod conștient. Ei încep prin a complimenta pe cineva, pentru ca acea persoană să se deschidă și să ofere mai mult decât primește. Așa cum am amintit, între toți oamenii există schimburi energetice. Am spune însă că vampirii obișnuiesc doar să ia, fără a da înapoi nimic.
Cum ne apărăm de ei?
Cel mai ușor, prin distanțarea fizică. Când acest lucru nu este posibil, pur și simplu vom stabili o barieră mentală care să împiedice scurgerea energiei. Vampirii energetici sunt totuși oameni ca noi, nu ființe magice care ne fac farmece. Doar că ei se hrănesc din buna dispoziție și bucuria noastră, fără a da nimic în schimb.
Se poate ca o persoană să fie propriul vampir energetic?
Nu cred; în fond, aceste persoane au o lipsă energetică pe care încearcă s-o compenseze parazitându-i pe alții. Nu se pot parazita pe ei înșiși. Însă toți oamenii pot avea gânduri parazitare, care îi consumă și le provoacă anxietate. În acest sens, putem vorbi despre griji excesive și oboseală psihică, nu de vampirism energetic exercitat asupra propriei persoane.