Franțuzoaicele sunt inteligente și practice atunci când merg la cumpărături, iar noi putem fi la fel ca ele.
Cuprins
Și unde mai pui că sunt printre cele mai apreciate femei din lume. Deși există persoane care consideră că o astfel de apreciere a devenit mai mult un clișeu decât o realitate, cei care locuiesc în Franța pot să depună mărturie despre modul în care franțuzoaicele se raportează la ideea de shopping.
Legenda modei, Christian Dior, nota în memoriile sale că franțuzoaicele preferă calitatea în detrimentul cantității, spre deosebire de americance, care sunt atrase de cantitate, conform verilymag.com. O simplă privire în jurul nostru ne va convinge că și româncele preferă „modelul” american de shopping.
Iată care sunt cele patru lecții foarte importante pe care le putem învăța de la franțuzoaice:
Cum să fim inteligente la cumpărături. 4 lucruri pe care le învățăm de la franțuzoaice
Pariziencele sunt dispuse întotdeauna să cheltuiască mai mult pentru obiecte de calitate, menite să reziste în timp. O veche zicală spune că suntem prea săraci pentru a cumpăra lucruri ieftine. Deși nu putem acuza nivelul de trai din Franța, cel din România a fost și continuă să fie discutabil. Un simplu calcul matematic ne arată, însă, adevărul: decât să cheltuiești 150 de lei pe o pereche de ghete de slabă calitate în fiecare an (750 de lei în cinci ani!), mai bine cumperi cizme de bună calitate cu 400 de lei, care vor rezista cel puțin cinci ani.
Doar că lucrurile scumpe nu sunt întotdeauna de bună calitate. Nu vâna prețurile mari, ci urmărește funcționalitatea și rezistența obiectelor pe care le achiziționezi și pe care le poți găsi la prețuri foarte mici. Dacă suntem atente, putem face adevărate afaceri de fiecare dată când mergem la shopping.
Alege culori și accesorii vestimentare neutre pentru garderoba ta
Franțuzoaicele sunt renumite pentru simplitatea eleganței lor. Atunci când cumpără haine, ele aleg culori care pot fi purtate într-o multitudine de ocazii. Nimeni nu își va da seama că ai purtat o bluză de trei ori într-o săptămână dacă reușești să o combini cu alte articole și accesorii vestimentare la fel de versatile.
În plus, modul în care combini hainele se poate transforma cu ușurință într-un stil personal foarte șic, caracterizat printr-o eleganță discretă și mereu în concordanță cu situațiile în care te afli. Alege haine în culori simple și evită extravaganța pentru ținutele de zi cu zi. O astfel de abordare a shoppingului te va lăsa cu o mulțime de bani în buzunar cu care ai putea, de exemplu, să vizitezi Parisul.
Mergi la cumpărături în magazinele de cartier
Multe articole vestimentare se găsesc la prețuri exorbitante în magazinele din mall-uri și la prețuri aproape derizorii în magazinele de cartier, deși sunt identice din toate celelalte puncte de vedere. Explicația este simplă: chiriile spațiilor comerciale din mall-uri sunt foarte mari și retailerii trebuie să-și amortizeze costurile. Cei care îi ajută să plătească chiria pentru spațiul ocupat într-un mall sunt clienții.
Intră, cu regularitate, în magazinele de cartier. Te asigurăm că vei avea surprize foarte plăcute și vei găsi haine superbe, la prețuri de cinci sau de șase ori mai mici decât în „zonele bune” ale orașului. În plus, magazinele de cartier îți sunt întotdeauna la îndemână.
Cumpără obiecte vintage și second hand
Dacă nu te deranjează să porți o haină care a mai aparținut și altcuiva, un magazin cu produse second hand poate fi raiul pe pământ pentru tine. Nici franțuzoaicele nu se feresc de ele. Însă vestea bună vine abia acum: foarte multe astfel de magazine comercializeaza și produse noi, la prețuri derizorii, care pot fi de zece ori mai mici decât cele din magazinele renumite. Totodată, produsele vintage au avut întotdeauna un farmec aparte, iar franțuzoaicele nu au încetat niciodată să le aprecieze.