Cum poți scăpa de hemoroizi fără operație în 5 pași. Hemoroizii sunt umflături la nivelul rectului și pot fi localizați atât în exteriorul acestuia, cât și în interior, iar atunci când se inflamează pot provoca dureri de nesuportat, dar și o jenă la atingere sau din poziția de șezut.
Cuprins
Cum poți scăpa de hemoroizi fără operație în 5 pași
Cauzele apariției hemoroizilor pot fi diverse, de la un metabolism lent, care duce la constipație, la o alimentație haotică, care nu presupune un consum constant de fibre, iar tratamentul acestora presupune intervențiile chirurgicale. Dacă suferi de hemoroizi și nu vrei să ajungi la bisturiu, am pregătit pentru tine câteva remedii naturiste cu care să scapi de grija lor. Iată care sunt acestea!
Natura a avut dintotdeauna răspunsul la orice afecțiune cu care s-ar putea confrunta organismul uman, inclusiv în acest caz. Extractele din produsele apicole sau tincturile din diverse plante îți vor fi prieteni buni și în acest caz, așa că găsește cel mai potrivit remediu pentru tine în produsele bio pentru hemoroizi și recapătă-ți starea de bine cât mai curând.
2. Bea ceaiuri
Codița-șoricelului, troscotul, tătăneasa sau mușețelul îți vor fi de un real folos, dacă vrei să elimini hemoroizii. Înainte cu 20 de minute de fiecare masă, e necesar să consumi câte o cană de ceai, care să nu fie foarte fierbinte, din aceste plante sau din combinația lor. Optează pentru plantele în forma lor naturală, în loc să apelezi la ceaiurile de la plic, care pot conține și alte substanțe, deloc benefice pentru sănătatea ta.
3. Reapucă-te de sport
Mișcarea e binevenită în orice situație, dar mai ales atunci când ai o muncă de birou. Șezutul pentru o perioadă lungă de timp poate fi una din cauzele apariției hemoroizilor, așa că împrietenește-te din nou cu sportul. Nu e nevoie să faci mișcare pentru mai mult de jumătate de oră în fiecare zi, iar mersul pe jos intră la această categorie tămăduitoare. Te vei simți mai bine, vei avea creierul mai oxigenat și vei scăpa și de kilogramele nedorite, cu această ocazie, dar și de problema hemoroizilor.
4. Refă-ți alimentația
Consumul de carne și produse de panificație nu este cel mai bun prieten cu un stil de viață sănătos, mai ales dacă ai hemoroizi. Ar trebui să reduci cât mai mult aportul de hrană uscată și să optezi pentru produsele care conțin fibre și care îți vor facilita tranzitul. Legumele, semințele de in, neapărat măcinate, sau cerealele pot face minuni în cazul tău, la fel cum este și cazul piureului de castane și miere, dacă îl consumi la mic dejun și cină.
5. Acționează local
Tratamentul local își va face și el treaba și vei reuși să scapi mult mai ușor de problema hemoroizilor, dacă apelezi la frunzele de Aloe Vera. Acestea se vor tăia se vor tăia pe jumătate și fie vor fi încălzite, fie vor fi ținute la congelator și aplicate local ori de câte ori simți durere în zona rectală. După un tratament de minimum o lună, în paralel cu unul cu produse bio pentru hemoroizi și o alimentație corespunzătoare, hemoroizii ar trebui să se retragă.