Unul dintre cei mai îndrăgiți soliști a avut vineri, 9 iunie, de ziua lui, parte de un concert extraordinar de ziua lui care a avut loc la Arenele Române. Acesta s-a numit ”Ziua lui Stefan”, după cum deja se știe, iar invitații au fost unul și unul, surprizele curgand una după altă pentru Connect R.

Solistul a implinit 41 de ani pe 9 iunie, atunci când Connect R a urcat pe scena de la Arenele Române și a făcut încă o dată show, asa cum doar el stie. Acest lucru s-a întâmplat vineri seară, când Connect-R a susținut concertul de ziua lui, cunoscut drept ”Ziua lui Ștefan”, pe care l-a gândit, impreuna cu echipa lui, ca un cadou pentru el și pentru fanii lui, cu ocazia zilei sale de naștere.
În deschidere au cântat cei trei băieți de la Ghetto Gang, apoi a urcat pe scenă tanarul Andres Chiriac, care acantat si impreuna cu Johny Romano cu care tocmai a scos piesa ”Alexia”. A intrat apoi Connect-R care a făcut show încă de la prima notă scoasă și i-a bucurat pe cei câteva mii de spectatori din Arenele Române. Raluka a fost cea care a urmat să între in scenă și a făcut din nou show când au cântat piesle lor celebre, ”Aroma Aroma” și ”Lasă mă să te…”, melodii care au fost bine primit de public și pe care fanii din Arenele Române au dansat.
După ce Raluka a părăsit scena au mai urcat Nicole Cherry, Shift, Cortes, Johny Romano, Damian Drăghici, Liviu Teodorescu și Narcis de la Bărbulești. Solistul a avut parte de mai multe surprize.

Impresarul Marius China, alături de o parte din colegii lui de la Sprint Music și Hood Famous, plus Johny Romano au urcat pe scenă cu un tort cu artificii și i-au cântat „La mulți ani”, împreună cu fanii din arene.
Iar a două surpriză pentru Connect-R a venit din partea casei de discuri Roton. Cătălin Muraru i-a înmânat Discul de Platină pentru celebrul hit „Vara nu dorm”.

Toți cei veniți i-au urat de bine, au închinat un pahar de proseco cu el. Solistul și-a încântat fanii și ne-a mărturisit la finalul concertului că va face din nou show în toate spectacolele sale dar mai ales ne vom revedea la WeLoveMusic Festival ce va avea loc între 18 și 20 august, pe platoul Feteni, la Râmnicu Vâlcea.
”Voi avea un show nou, piese noi și voi urcă pe scenă alături de artiștii mei, Johny Romao, Andres Chiriac și Ghetto Gang”, ne-a martutisit solistul.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaUnde se adună praful care poate crește consumul frigiderului și cum îl cureți
FinanciarulIndicele principal al Bursei de Valori București a scăzut cu 3,3% într-o săptămână
News24Firmele care fac acte vamale în nume propriu pentru comercianți din afara UE vor prelua unele obligații de importator din septembrie 2027
Dolce SportCSM București joacă la Brest de la ora 19. O victorie îi dă șansa să urce pe locul trei
GetPonyCe acte trebuie să ai la controlul rutier și când poți arăta RCA pe telefon
BravonetCum verifici dacă un film din aplicația de streaming este inclus în abonament sau costă în plus