Combinarea alimentelor. Cele mai importante reguli. Suferiți de tulburări digestive, gută, migrene? Aveți grijă cum combinați alimentele!
Cercetările efectuate privind compatibilitatea diverselor alimente au ajuns la concluzia că multe dintre acestea nu sunt compatibile între ele, din cauza compoziției și a sucurilor digestive pe care le solicită digerarea lor.
Combinarea alimentelor este esentiala pentru sanatatea nutritiei si definitorie pentru o alimentatie sanatosa.
Pornind de la aceste rezultate, specialiștii au emis câteva principii de combinare a alimentelor. Sigur, nu este obligatoriu să le respectăm cu toții, dar ele se dovedesc utile tuturor și, în special, persoanelor care se confruntă cu flatulență, constipație, tulburări digestive, gută, dureri de cap sau migrene, obezitate, somnolență după mese, precum și celor care au organismul slăbit de boală.
Timpul de digestie
Știm că fructele „poposesc” în stomac mult mai puțin timp decât carnea și produsele din carne, de exemplu, care sunt digerate într-un timp mai îndelungat. Digestia proteinelor (carnea) durează între 2 și 4 ore și necesită un mediu acid, în timp ce digerarea hidraților de carbon (feculente, zaharuri, fructe) se realizează într-un mediu alcalin și într-un timp mai scurt (aproximativ 30 – 45 de minute).
În consecință, dacă proteinele și feculentele sunt consumate împreună, mediul gastric nu va fi suficient de acid pentru digerarea proteinelor, dar în același timp va fi prea acid pentru a putea fi realizată descompunerea feculentelor. Digestia completă a acestor două alimente ar putea dura până la 8 ore, putând genera diverse simptome neplăcute.
Reguli de bază
♥ Mâncați fructele singure, fie cu 30 de minute înainte de mese (45 de minute pentru banane, care conțin mai mult amidon), fie la 2 ore după mese.
♥ Feculentele (pâine, orez, paste făinoase, cartofi, leguminoase) se asociază bine cu legumele.
♥ Proteinele (carnea roșie, puiul, nucile, produsele lactate, ouăle) se armonizează cu legumele. Preferabil este ca la o masă să alegeți o singură sursă de proteine (adică nu și carne și ou).
♥ Evitați să combinați la aceeași masă proteinele cu feculente, cu fructe sau dulciuri.
♥ Reduceți consumul de dulciuri sau, cel puțin, consumați-le pe post de gustare, la 2 – 3 ore după o masă principală.
Consum energetic mic
Combinarea alimentelor in mod sanatos diminuează sensibil inflamațiile din organism. Explicația? Combinând doar anumite alimente la o masă, sistemul digestiv este mai puțin solicitat, iar organismul are mai multă energie pentru a-și îndeplini celelalte funcții.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulOpenAI promite peste 20 de lansări la DevDay 2026. Agentul Aeon rămâne un zvon
News24Curtea de Apel dispune 30 de zile de arest pentru Călin Georgescu și Ionel Rusen
Dolce SportRaphinha a ieșit la pauză cu probleme musculare, înainte de El Clásico din 25 octombrie
GetPonyIMM-urile pot primi până la 300.000 de euro prin e-DRIVE 2026, dar trebuie să păstreze mașinile cinci ani
BravonetGhid esențial despre cum să călătorești inteligent, des și sustenabil
Revista IoanaCartofii dulci ies crocanți cu metoda cuptorului rece. Îi coci 20 de minute și îi rumenești încă 10