Unul dintre cei mai îndrăgiți foști burlaci, actual familist, a făcut de toate la viața lui. Bogdan Vlădău s-a remarcat în showbizzul autohton prin toate calitățile sale, prin look ul său și mai apoi prin voce. Iar mai târziu și-a făcut și o frumoasă familie de care e mândru.
După mai multe prezentări de modă, competiții în care a participat, printre câteva și reality-showuri, Bogdan Vlădău și-a găsit și alte activități departe de lumea dezlănțuită.

Fostul Burlac a ajuns în locuri mai puțin bătute cu piciorul omenesc, într-o junglă din Peru, unde a făcut și niște imagini interesante publicate apoi pe rețele de socializare. ”Astăzi am fost cu grupul cu care am plecat în retreatul de vară din Peru, la 2 școlii de copii dintr-o comunitate indigenă, indienii Shipibo.
Nu pot să vă descriu bucuria din ochii copiilor, puritatea și simplitatea lor. La fel cum nu va pot descrie cât de multă iubire și fericire am primit în inimile noastre de la ei. Este o mare binecuvântare să poți ajută, te împlineste mai mult că orice”, a postat Bogdan Vlădău pe rețelele de socializare lîngă care a publicat și o imagine cu el și niște copiii locali, el purtând doar pantaloni afișându-și doar tatuajele și mușchii.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony60% dintre clienții BYD din România aleg hibrizi plug-in. Lipsa încărcării de acasă înclină balanța
BravonetPepe trece la Kanal D după 13 ani la Antena 1 și prezintă un concurs de cupluri cu premiu de 25.000 de lei
Revista IoanaSciatica se poate ameliora în 4-6 săptămâni. Semnele care cer ajutor urgent
FinanciarulCompaniile aeriene mici trăiesc din nișe și subvenții. O anulare poate depăși venitul săptămânal
News24O dronă a căzut lângă Solca după patru minute în spațiul aerian românesc. Școlile au oprit cursurile
Dolce SportTara Moore pierde acțiunea de 20 de milioane de dolari împotriva WTA și rămâne suspendată până în 2027
