Actrița Avantika, pe care o știi probabil din „Mean Girls”, a fost prezentă weekendul acesta la festivalul South by Southwest (SXSW) din Austin, Texas. A venit pentru a-și promova cel mai nou film, „Pretty Lethal”, un thriller de acțiune cu balerine, în care joacă alături de Uma Thurman, Maddie Ziegler și Iris Apatow. Pentru ea, evenimentul a fost unul cu totul special.
„Acesta este primul meu film la un festival, vreodată”, a declarat Avantika. „Și pentru orice iubitor de film, este un vis să te afli într-un mediu precum SXSW – cu atât mai mult să ai o lansare aici.”
O primire… muzicală în Austin
Încă de la sosire, actrița a avut parte de o experiență memorabilă. A ales un mijloc de transport mai puțin obișnuit. „La sosire, am luat un taxi cu karaoke, ceea ce a fost incredibil”, povestește ea amuzată. „E drept că nu știu ce au crezut localnicii despre mine terorizând străzile din Austin cu o interpretare incredibil de falsă a piesei «Valerie», dar m-am distrat pe cinste!”
Dar vizita nu a fost doar despre distracție. Pe lângă promovarea filmului, Avantika s-a bucurat și de compania prietenilor. „Au fost o multitudine de oportunități și excursii. Am avut atât de mulți prieteni care aveau filme lansate aici – colegul meu din viitorul serial NSWF, Jack Martin, și cel mai bun prieten al meu, Joshua Colley. Prieteni, filme, mâncare bună: ce motiv ai avea să nu fii entuziasmat?”
Un thriller sângeros cu balerine
Noul film, „Pretty Lethal”, promite o combinație neașteptată de grație și violență. Cum vine asta? Avantika explică „«Pretty Lethal» este cel mai bine descris ca un thriller de acțiune sângeros cu balerine, având cea mai tare distribuție de femei. Ideea mafiei maghiare vânând un grup de balerine îndrăznețe a creat o lume atât de distractivă în care să ne jucăm.”
Pentru ea, incursiunea în genul de acțiune a reprezentat o provocare complet nouă. Iar pregătirea nu a fost deloc ușoară. „Să nu mă înțelegeți greșit, a fost cu siguranță o provocare – dar niciuna dintre noi, fetele, nu se teme de puțin sânge, sudoare și lacrimi”, adaugă actrița. „În timpul zilei eram într-o tabără de balet, iar noaptea mă plimbam prin Budapesta cu fetele mele.”
Premiera de la Paramount Theatre
Punctul culminant al vizitei a fost premiera filmului, care a avut loc la istoricul Paramount Theatre. Pentru covorul roșu, Avantika și stilista sa, Katie Qian, au ales o rochie roz cu peplum și o pălărie dramatică asortată, o creație a designerului Erik Charlotte din L.A.
„Doamne, sunt atât de recunoscătoare că m-a lăsat să o port”, a spus ea despre ținuta spectaculoasă. „I-am admirat munca de atât de mult timp, iar rochia asta s-a simțit perfectă pentru acest moment.”
Dar dincolo de modă, emoția cea mai mare a venit din sală.
O sală plină ochi.
„Cea mai interesantă parte a premierei, de departe, a fost să experimentez «Pretty Lethal» într-un cinematograf de o mie de locuri. O sală complet plină, sold-out. Să vezi publicul râzând în hohote, plângând și gâfâind de nenumărate ori la un film de acțiune condus în întregime de femei a fost neprețuit.”
De la petrecere la rodeo
După proiecție, Avantika s-a îndreptat spre petrecerea de după, organizată la The Betty cocktail lounge, unde a purtat o rochie lila cu franjuri și mărgele de la PatBo. Însă experiența texană nu ar fi fost completă fără o vizită la celebrul Austin Rodeo. Acolo, a jucat jocuri clasice de bâlci, a urmărit curse de cai și chiar a mâncat un picior de curcan. „Mi-a plăcut să merg la rodeo, să mănânc Tex-Mex și să stau de vorbă cu localnicii. Ce perioadă distractivă!”
Ce urmează pentru Avantika?
Programul actriței rămâne încărcat. Urmează Coasta de Est. „Sunt entuziasmată pentru proiecția noastră din New York. Dincolo de asta, sunt nerăbdătoare să încep promovarea pentru viitorul meu serial, «Not Suitable for Work».”
Despre acest nou proiect, Avantika pare extrem de entuziasmată, mai ales că lucrează cu un nume mare de la Hollywood. „Să fiu protagonista următorului serial al lui Mindy Kaling este absolut ireal și sunt atât de dornică ca publicul să vadă ce am pregătit.”


