Anya Taylor-Joy, actrița care o interpretează pe Prințesa Peach în viitorul film „The Super Mario Galaxy Movie”, a apărut la un photo call în Tokyo într-o ținută care redefinește complet imaginea personajului. Vorbim despre un look complet personalizat de la Jacquemus, dominat de o culoare roz-pudrat și, mai ales, de o pălărie absolut gigantică.
Un look roz de la A la Z
Stilizată de Ryan Hastings, ținuta a fost compusă dintr-un top bandeau roz pal și o fustă midi asortată, de tip sirenă. Dar piesa de rezistență a fost, fără discuție, pălăria. O creație roz cu boruri extrem de largi, care îi încadra chipul asemenea unei aureole sau, de ce nu, a unui avatar de joc video. Completarea look-ului a fost asigurată de câteva inele delicate de la Tiffany&Co și o pereche de sandale albe cu barete, semnate Giuseppe Zanotti.
De la actriță la prințesă
Și machiajul a respectat aceeași cromatică delicată. Realizat de make-up artistul Georgie Eisdell, acesta a constat într-un ruj trandafiriu lucios și un contur fin. Părul ei blond platinat, aranjat de Gregory Russell, a fost lăsat drept și lung, cu o cărare pe mijloc. E drept că paralela cu personajul Nintendo este evidentă. Prințesa Peach, șefa de stat din Mushroom Kingdom, a rămas fidelă unei uniforme încă din 1985: o rochie roz de prințesă cu mâneci bufante, o coroană cu bijuterii și accente albastre.
Eleganță cu accente jucăușe
Dincolo de acest rol, stilul personal al actriței britanice se intersectează nu de puține ori cu estetica personajului. Fie că lucrează cu Hastings sau cu celebrul Law Roach, Anya preferă moda feminină și formele elegante, însă mereu cu o notă jucăușă sau sexy. Siluetele anilor ’50, rochiile super transparente, seturile structurate și paltoanele statement sunt printre preferatele ei. Poartă adesea Dior, dar recent a debutat într-o ținută Balmain. Iar tonurile reci și albul imaculat sunt, se pare, culorile ei de bază.
Ce ne așteaptă în Super Mario Galaxy
Filmul „The Super Mario Galaxy Movie”, regizat de Michael Jelenic și Aaron Horvath, este bazat pe jocul video din 2007 și pe continuarea sa din 2010. Povestea îi urmărește pe frații instalatori Mario și Luigi în călătoria lor prin spațiu, unde o întâlnesc pe Prințesa Rosalina și se confruntă cu Bowser și fiul său, Bowser Jr. Alături de Taylor-Joy, din distribuție fac parte Chris Pratt, Charlie Day și Jack Black, care își reiau rolurile, dar și nume noi precum Benny Safdie, Donald Glover și Brie Larson.
Până acum, turneul de promovare din Japonia a fost un bun prilej pentru actriță să experimenteze cu estetica super-feminină a personajului său.
O apariție neașteptată.
La Osaka, de exemplu, a purtat o rochie-șorț florală de la August Barron, dar a avut și un moment denim (o raritate pentru ea) într-o ținută Erdem, combinând blugi cu talie joasă cu un top scurt, roz-floral, cu funde pe umeri. Hai să vedem ce mai urmează.

