Prezentatoarea TV Alina Pușcaș și soțul ei, Mihai Stoenescu, au o căsnicie solidă de 10 ani și trei copii superbi. Numai că începutul poveștii lor de dragoste a fost unul de-a dreptul fulgerător, vedeta rămânând însărcinată la doar o lună de când s-au cunoscut. Vestea a venit ca un șoc, dar amândoi și-au asumat decizia și s-au bucurat de noul pas în relația lor.
O lună a durat totul
Lucrurile s-au întâmplat mult mai repede decât se așteptau, dar surpriza s-a dovedit a fi de bun augur. Într-un podcast recent, Alina a povestit fără ocolișuri cum a stat situația la începutul relației care durează deja de un deceniu.
„Vrei să îți zic cât a fost perioada aceea de dinainte? O lună! Am fost atenți, dar se pare că nu suficient de atenți. Deci nu am avut foarte mult de copilărit. Deci din momentul în care ne-am combinat, a durat o lună. Când există chimie…”, a declarat Alina Pușcaș, în podcastul lui Jorge.
Pe bune, o lună.
Iar de acolo, totul e istorie. Cei doi au acum o familie frumoasă cu trei copii de care sunt foarte mândri.
Din nou la școală, la 41 de ani
Viața vedetei este un carusel continuu. La 41 de ani, pe lângă cariera în televiziune și rolul de mamă a trei copii, Alina Pușcaș a avut curajul să se întoarcă pe băncile școlii. S-a înscris la Universitatea Națională de Arte din București, o pasiune mai veche pe care a decis să o urmeze acum.
V-ați fi imaginat că o vedetă cu un program atât de încărcat mai are timp și de examene? E drept că nu e ușor să găsească un echilibru între viața profesională, cea personală și noul statut de studentă, dar este o elevă silitoare.
Haos acasă și studiu la restaurant
Dar viața de student nu e deloc simplă când acasă te așteaptă trei copii plini de energie. Volumul de studiu este mare, iar atmosfera de acasă nu este întotdeauna potrivită pentru concentrare, după cum chiar ea recunoaște.
„Acest curs are vreo 100 de pagini și nu știu ce să mă fac pentru că este complicat, este complicat efectiv să pot să mă focusez atâta vreme cât în casă este destul de mult haos, pentru că na, copiii se joacă, da, deci zen. Cum să fac, unde să mă ascund ca să pot să mă concentrez? Momentan trebuie să mă ascund într-un restaurant, pentru că soțul meu a uitat că trebuie să mă pregătesc și a confirmat o întâlnire cu niște prieteni”, a povestit vedeta.
Așadar, nu de puține ori, studiul pentru examene (uneori pentru cursuri de 100 de pagini) se mută în afara casei, chiar și într-un restaurant, dovadă a determinării de a-și urma pasiunea.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
BravonetKim Kardashian joacă în sezonul al doilea din „All’s Fair”. Primele trei episoade apar pe Disney+ România pe 4 noiembrie
Revista IoanaCum verifici reclamele la suplimente alimentare înainte să plătești și ce faci dacă ai fost păcălit
FinanciarulDan Air a oprit temporar plata online cu cardul pentru bilete. Rezervările noi se plătesc prin transfer bancar
News24Cât costă un weekend la schi pentru doi adulți din București în patru stațiuni. Poiana Brașov are cel mai mic buget estimat, de 2.814 lei
Dolce SportRomânia are Rusia, Ucraina, Canada și Japonia drept posibile adversare în grupa B a Cupei Mondiale de polo
GetPonyFoste mașini de poliție Seat Arona și Ateca sunt oferite în Spania de la 5.000 de euro. Transportul spre România costă separat