4 secrete pe care trebuie să le știi pentru a face casa lună în doar 10 minute. Să faci curățenie în întreaga casă poate fi o activitate istovitoare și de lungă durată. Majoritatea dintre noi ne dedicăm o zi pe săptămână curățeniei, ajungând astfel să ne petrecem sâmbetele printre soluții de curățare și lavete. Nu poți să sari peste pași și să faci curățenie doar „de suprafață“ pentru că în joc este sănătatea ta și a familiei tale. Poți, însă, să aplici câteva trucuri și să folosești produsele potrivite, pentru a face casa lună în doar câteva minute pe care să le dedici acestei activități zilnic.
Cuprins
4 secrete pe care trebuie să le știi pentru a face casa lună în doar 10 minute
Iată ce ai de făcut pentru a face curat în timp record:
Ce să folosești și ce să eviți
Pentru a face curățenie în toată casa nu ai nevoie de un arsenal de aparate și produse de curățare, ci doar câteva, de bază. Pe piață vei găsi o multitudine de detergenți și electrocasnice pentru a te ajuta la curățenie, însă de multe ori ele mai mult te încurcă.
Nu ai nevoie de multe lucruri, ci de cele mai bune. Un astfel de aparat este multifuncțional când vine vorba despre curățenie. Cu el poți curăța mai multe suprafețe și te ajută să scurtezi timpul dedicat acestei activități. În doar 10 minute poți face lună o cameră întreagă.
Când vine vorba despre lavete, prietenele tale cele mai bune sunt cele din microfibră. Un set cu astfel de lavete este tot ce ai nevoie pentru întreaga casă. Sunt absorbante, dar nu lasă în urma lor scame, așa că le poți folosi pe orice fel de suprafețe, de la ferestre, la blatul de bucătărie.
Fă-ți singură un produs de curățare universal
Zecile de recipiente colorate pline de detergenți care zac sub chiuvetă nu sunt doar costisitoare, ci sunt și pline de substanțe chimice nocive. Ocupă o mulțime de loc și nu sunt nici pe departe la fel de eficiente ca o soluție pe care ți-o poți face singură în casă.
Într-o sticluță cu puverizator sau într-un recipient rămas de la un detergent consumat, amestecă patru linguri de bicarbonat de sodiu cu un litru de apă călduță. Agită bine sticla și ai obținut o soluție universală pe care o poți utiliza oriunde în bucătărie – pe blat, pe aragaz, în frigider, în cuptor. Aceeași soluție poate fi utilizată și în baie pentru curățarea căzii și a chiuvetei. Eviți în acest fel folosirea de substanțe chimice în casă și nici nu schimbi mereu recipientele, pierzând astfel timp și energie.
Cum să nu te sabotezi singură
Din dorința de a termina curățenia cât mai repede, obișnuim să începem treburile fără o organizare prealabilă. Începem curățenia de la podea apoi trecem la obiectele de mai sus și tot praful de pe ele ajunge pe spațiul deja curățat. Rezultatul? Timp și efort irosite. Fă-ți o regulă din a începe mereu de sus în jos și de la stânga la dreapta și, cel mai important, dedică 10 minute în fiecare zi curățeniei, fără să trișezi.
Ia zilele săptămânii la rând și gândește-te la câte o activitate pentru fiecare dintre ele – luni aspiri dormitorul, marți livingul, miercuri dezinfectezi baia, și tot așa până la finalul săptămânii. Îți va fi mult mai ușor să faci curat zilnic 10 minute decât ore întregi în weekend.
Fii consecventă
După o zi întreagă petrecută la birou, s-ar putea să fii tentată să sari peste spălatul vaselor într-o seară și să le lași pentru a doua zi. Este o greșeală pe care o vei regreta când treburile se vor aduna. Ține-te de programul pe care ți l-ai format și în acest fel vei avea și casa curată, dar și timp suficient la finalul săptămânii pentru a te bucura de cei dragi și de pasiunile tale.
Nu lăsa murdăria să se adune. Clătește bine cada după duș, spală mereu vasele după masă, șterge cuptorul și aragazul imediat ce ai terminat de gătit. Procedând așa, vei avea mereu casa curată și nu-ți vor trebui decât câteva minute pe zi pentru a o menține așa.