Efectele nocive ale fumatului sunt arhicunoscute. Dar abia acum devin cunoscute beneficiile renunțării la fumat, iar un studiu efectuat în Germania ne arată și de ce nu este niciodată prea târziu să ne lăsăm de acest viciu.
Renunțatul la fumat, chiar și dacă am trecut de vârsta a doua, aduce numeroase beneficii sănătății noastre. Practic, dacă renunțăm la țigări, scădem riscul de a suferi de un infarct sau de un atac vascular-cerebral cu peste 40%.
Cifrele contează enorm cu atât mai mult cu cât atacul de cord și cel vascular-cerebral (AVC) sunt printre principalele cauze de deces direct din România, survenite pe fondul altor probleme de sănătate, cum ar fi diabetul zaharat, spre exemplu.
Așadar, chit că sănătatea nu mai este de fier ca la vârsta de 20 de ani, renunțatul la fumat ne va ajuta să reducem riscul producerii unui infarct sau al unui AVC.
Oamenii de știință de la Centrul de Cercetare pentru Cancer din Germania au ajuns la această concluzie, după efectuarea unui studiu pe aproximativ 9.000 de nemți cu vârste cuprinse între 50 și 74 de ani. Cercetarea pe fiecare participant la studiu a durat zece ani.
„Am descoperit că fumătorii sunt mult mai expuși bolilor de inimă de la vârste tinere, comparativ cu cei care nu au fumat niciodată sau au renunțat la viciu”, a afirmat profesorul Hermann Brenner.
„Renunțarea la fumat înainte de vârsta de 40 de ani ne salvează 10 ani din viață pe care, altfel, i-am fi pierdut prin susținerea viciului”, a adăugat profesorul-coordonator al studiului, Prabhat Jha.
Studiul atestă, practic, că nu este niciodată prea târziu să ne lăsăm de fumat, chiar și la vârsta a doua, dacă ne dorim o viață mai sănătoasă și la vârste înaintate.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Producătorii anunță majorări de 5-6% la lactate și de 3-5% la carne după scumpirea carburanților
Dolce SportIulian Tameș spune că vor fi reziliate contractele lui Drăghici-Mușat și Lungu după bătaia din vestiar
GetPonyChery Tiggo 9 CSH a plecat în mod electric după ce bateria a stat 24 de ore și 5 minute în apă sărată
BravonetLora nu vrea să devină mamă din cauza răutății oamenilor și neagă despărțirea de Ionuț Ghenu
Revista Ioana6 trucuri pentru sănătatea intestinului care nu funcționează cum crezi și ce faci în loc
FinanciarulRandamentul obligațiunilor americane pe 30 de ani a atins maximul din 2004, iar bursele au scăzut

[…] Citeşte mai mult pe lyla.ro […]