Suntem in secolul XXI si stim deja ca celulita reprezinta o problema cu care ne confruntam de foarte mult timp, iar solutiile pentru indepartarea acesteia costa foarte mult sau cer un efort fizic urias. Exista totusi niste solutii mai usoare. Ce poti sa faci pentru a evita aparitia celulitei vei afla in cele scrise mai jos.
Ar trebui sa eviti zaharul industrial care se gaseste in cam toate alimentele din comert. De la inghetate pana la cerealele pentru micul dejun acesta este aproape in toate alimentele, mai nou fiind deghizat sub denumirile de zaharoza sau dextroza. Indulcitorii artificiali sunt iarasi un potential inamic, intrucat acesta favorizeaza retentia apei in tesuturi.
La fel ca zaharul industrial sarea este prezenta in cantitati uriase in produsele alimentare, mai ales in mezeluri, sosuri gata preparate, conserve si snacksuri. Doza zilnica recomandata de sare este de patru grame, insa noi ajungem sa consumam chiar si triplu intr-o singura zi. Pentru a evita aparitia celulitei scoate de tot din alimentatia ta timp de 15 zile sare, iar atunci cand o reintroduci foloseste-o in cantitati minime pentru ca este foarte daunatoare siluetei tale.
Se spune ca obiceiul de a bea cafea ajuta la eliminarea grasimilor, insa asta difera de la corp la corp. Incearca sa elimini cafeaua din sistem si din dieta, apoi reintrodu-o treptat pentru a vedea efectul real pe care-l are asupra siluetei tale.
Faina de grau si proteinele din carne de crescatorie iarasi nu sunt aliatii tai si ar fi bine sa le eviti.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCe piese auto merită cumpărate de la dezmembrări și ce piese alegi noi
BravonetCarla’s Dreams a început „Simfonic” cu toate biletele vândute la Chișinău. Următorul concert e anunțat la Cluj-Napoca pe 20 noiembrie.
Revista IoanaCNAS propune decontarea tomografiei plămânilor cu doză redusă pentru cei cu risc crescut de cancer. Data vizată este 1 ianuarie 2027
FinanciarulDan Air a oprit temporar plata online cu cardul pentru bilete. Rezervările noi se plătesc prin transfer bancar
News24Reținerea talonului poate opri mașina imediat. În alte cazuri, dovada permite circulația 15 zile
Dolce SportRomânia s-a calificat în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare. Meciul cu Statele Unite decide primul loc în grupă