Mircea Lucescu s-a stins din viață pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, după o perioadă în care s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. Ultimele sale săptămâni au fost însă definite de aceeași pasiune imensă pentru fotbal, dezvăluită în interviuri tulburătoare, oferite chiar și după ce starea sa se agravase vizibil.
Fibrilații, nu stop cardiac
Pe 29 martie, cu doar câteva zile înainte de a se stinge, antrenorul a leșinat în cantonamentul de la Mogoșoaia, fiind transportat de urgență la Spitalul Universitar. Chiar în acea seară, Lucescu a ținut să lămurească personal situația, sunând jurnaliștii pentru a explica ce s-a întâmplat. Cum vine asta, de fapt? Chiar el a povestit, fără ocolișuri, că totul a pornit de la analiza meciului cu Turcia.
„M-am enervat foarte tare când am început să fac analiza meciului cu Turcia, chiar dacă au trecut deja 3 zile. Și de la starea asta de nervozitate mi s-a făcut rău. Am simțit că nu mai pot respira normal”, a mărturisit antrenorul.
A insistat să clarifice diagnosticul vehiculat inițial. „Sub nicio formă n-am suferit un stop cardiac, că am văzut că unii așa au scris. Au fost fibrilații. Mi s-a mai întâmplat prima dată când eram la Brescia… Apoi, am pățit asta și la finalul anului trecut. Acum iarăși”.
Telefonul mi s-a blocat
Iar incidentul medical a stârnit un val de reacții în lumea fotbalului, care l-a impresionat profund pe „Il Luce”. Suportul venit din toate colțurile Europei l-a copleșit, arătând respectul de care se bucura.
„Până și Giorgio Marchetti, secretarul general adjunct UEFA, mi-a scris. Italienii, turcii, cei din Ucraina… Efectiv mi s-a blocat telefonul. Tuturor le mulțumesc pentru gândurile bune.”
Un val de solidaritate.
Chiar și în acele momente dificile, gândul său era tot la echipa națională și la potențialul jucătorilor. A încheiat discuția pe o notă optimistă, plină de încredere: „Gata, s-a terminat. Mai important însă e altceva. Eu cred în potențialul acestei generații. Fotbaliștii au mult talent. Susținuți, ei și noul selecționer vor putea reuși rezultate bune, sunt convins”.
Nu pot pleca laș
V-ați fi gândit că, în ciuda problemelor evidente de sănătate, mintea îi stătea tot la calificare? Înaintea acestor evenimente, Mircea Lucescu oferise un interviu amplu publicației The Guardian, titrat sugestiv: „Nu pot să plec ca un laș: Mircea Lucescu vorbește despre boală și visul său de a ajunge la Cupa Mondială la 80 de ani”.
Până la urmă, asta l-a definit mereu. A explicat de ce nu a renunțat, chiar dacă medicii i-au atras atenția. „Când medicii mi-au spus că pot continua să antrenez, m-am concentrat pe ceea ce trebuia să fac pentru România”, a declarat el pentru publicația britanică.
Decizia de a rămâne pe bancă a fost una asumată, în lipsa unei alternative viabile, după cum chiar el a recunoscut. „Am vorbit cu federația și mi-au spus că nu pot găsi o soluție la această situație. Nu sunt în cea mai bună formă, așa că m-aș fi retras dacă ar fi existat o altă opțiune. Dar insist: nu pot pleca ca un laș. Trebuie să credem în șansa noastră de a ne califica.”
O viață extraordinară, apoi s-a întâmplat
Numai că dincolo de declarațiile oficiale se ascundea o suferință pe care a vrut să o țină departe de ochii publicului. Jurnalistul Emanuel Roșu (cel care a realizat interviul pentru The Guardian) a dezvăluit că antrenorul i-a cerut în mod expres să nu detalieze lupta sa cu boala.
„Mi-a cerut să nu scriu nimic despre suferința lui, pentru a nu direcționa discursul public către boala prin care trecea”, a spus jurnalistul.
Într-o discuție privată, antrenorul i-a mărturisit o frază care rezumă perfect ultimele luni din viața sa: „Timp de 80 de ani am avut o viață extraordinară. Apoi, din decembrie, s-a întâmplat ce s-a întâmplat”.
