Medeea Tănase, soția fotbalistului din lotul național Florin Tănase, a fost surprinsă recent cu un cadou spectaculos. Vorbim despre un bolid de 330.000 de euro. Tânăra de 30 de ani, care este și nepoata jurnalistului Robert Turcescu, este implicată activ într-o afacere imobiliară de anvergură.
O poveste de dragoste de 12 ani
Povestea de iubire dintre Medeea și Florin Tănase a început în 2014. Relația lor, care durează de 12 ani, a trecut prin diverse obstacole, inclusiv printr-o scurtă despărțire. Și totuși, cei doi au realizat rapid că sunt făcuți unul pentru celălalt și au ales să meargă mai departe împreună.
Au preferat întotdeauna discreția. Deși Florin este un fotbalist cunoscut, cuplul a reușit să își țină viața personală departe de ochii curioșilor, fără expunere excesivă. S-au căsătorit civil în 2021, iar între timp a venit pe lume și fiul lor, Zian, acum în vârstă de 4 ani, care se află mereu pe stadion pentru a-și susține tatăl (și care pare să fi moștenit pasiunea pentru fotbal).
De la podium la antreprenoriat
Pe plan profesional, Medeea a cochetat inițial cu moda. A fost model și a defilat pe podiumuri importante, dar s-a reprofilat destul de repede. Până la urmă, și-a deschis propria afacere, brandul online de haine și accesorii Medeea Clothing.
A fost chiar ea imaginea brandului. Dar, pe lângă asta, s-a ocupat de tot ce înseamnă promovare, selecția produselor și relația directă cu clientele. Cum vine asta? a fost implicată total în businessul ei.
Afacerea imobiliară din Pipera
În ultima perioadă, Medeea Tănase s-a concentrat pe zona de business, alături de soțul ei. Florin Tănase a investit masiv în domeniul imobiliar și, împreună cu agentul FIFA Florin Vulturar, a dezvoltat complexul rezidențial Noura Residence Pipera. Proiectul este construit pe un teren achiziționat de la Gigi Becali și include 127 de apartamente, dispuse în patru clădiri. Prețurile variază între 119.830 și 268.700 de euro, la care se adaugă TVA.
Iar Medeea are un rol clar definit. Ea se ocupă de promovare, marketing online și comunicare, fiind chiar vocea din spatele materialelor video oficiale ale proiectului. Mai mult, a declarat că urmează să preia complet strategia de marketing digital.
„Referitor la antreprenoriat, Florin se ocupă de partea de afaceri, eu am realizat doar clipuri de promovare pentru proiectul nostru imobiliar, iar în curând voi prelua partea de marketing online, ocupându-mă de postările de pe paginile Noura. De multe ori nu este ușor să fii soție de fotbalist pentru cală programul lui Florin este destul de încărcat. Sunt antrenamente zilnice, cantonamente, deplasări, iar noi ne organizăm viața de familie în jurul lui”, a declarat Medeea Tănase pentru Prosport.
Un vis împlinit de 330.000 de euro
Recent, fotbalistul și-a surprins soția cu un cadou la care aceasta visa de mult timp. Valoarea? Nu mai puțin de 330.000 de euro.
Este vorba despre un Mercedes-AMG G63 fabricat în 2023, cu un motor puternic de 585 de cai putere. Reacția Medeei nu a întârziat să apară pe contul ei de Instagram, unde a scris: „Răsfățată în cel mai frumos mod posibil. Îți mulțumesc pentru acest vis îndeplinit, iubitule”.
Dar cadourile nu se opresc aici. Florin Tănase obișnuiește să își răsfețe soția și cu vacanțe de lux în destinații exotice, precum Maldive.







