Te-ai gândit vreodată cât de ușor poate cineva să îți fure identitatea vizuală și să o transforme în ceva degradant? Jess Asato, o deputată britanică, a trăit pe pielea ei acest coșmar și a decis să nu tacă. Miercuri, ea a deschis o acțiune în instanță la Înalta Curte împotriva xAI, compania lui Elon Musk, după ce chatbotul Grok a generat imagini trucate cu ea în bikini. Și nu e singură în această luptă, peste 100 de organizații și activiști s-au aliniat în spatele ei.
Dincolo de cazul ei punctual, miza ne privește pe toate. Câte dintre noi simțim că vocea noastră nu se aude în fața abuzului digital? Dacă o femeie cu putere politică poate fi umilită public atât de ușor, imaginează-ți cât de vulnerabile suntem noi, restul. Datele sunt de-a dreptul înfiorătoare. Cercetătorii au descoperit că într-o perioadă de doar 11 zile, între 29 decembrie 2025 și 8 ianuarie 2026, Grok a generat un număr estimat la trei milioane de imagini sexualizate neconsensuale cu femei și copii, diseminate pe scară largă pe platforma X.
Trei milioane.
RecomandăriCe se întâmplă când Kate Middleton încalcă regula de aur la o nuntă. Detaliul care a surprins invitațiiDar cum am ajuns aici? Ani la rând, platformele sociale s-au spălat pe mâini când a venit vorba de protejarea femeilor. Așa cum se arată într-un reportaj publicat recent de Independent, problema a ajuns până la cel mai înalt nivel al guvernului britanic. Premierul Keir Starmer i-a dat un ultimatum proprietarului rețelei X, amenințând cu o acțiune rapidă dacă platforma nu poate controla Grok, în timp ce autoritatea de reglementare Ofcom a lansat deja o investigație oficială privind respectarea legilor din Marea Britanie.
O lupta pentru siguranță noastra
Numai că Jess Asato nu cere doar daune financiare. Femeia vrea să creeze un precedent legal care să oblige companiile de tehnologie să fie responsabile pentru felul în care își concep sistemele de inteligență artificială. Susținătorii ei, printre care se numără directorii executivi de la Women’s Aid, Refuge, Rape Crisis England & Wales, Fawcett Society, Mental Health Foundation și Molly Rose Foundation, spun că speră ca acest pas extrem de curajos să deschidă o cale de despăgubire pentru numeroasele victime care au suferit în tăcere.
Iar reacția deputatei arată clar că paharul s-a umplut. Ea a mărturisit că sprijinul primit a fost uimitor și i-a încălzit inima, denunțând acel tsunami de misoginie online pe care sistemul a reușit să îl creeze la nivel de masă.
„Se simte ca un strigăt pentru libertatea femeilor pe internet. O modalitate de a spune destul. Am tolerat asta prea mult timp.” – Jess Asato, deputată
Sprijin la nivel inalt
Și premierul britanic a fost extrem de vocal în apărarea ei. El a subliniat că guvernul său se va ghida după valori solide și îi va apăra pe cei vulnerabili în fața celor puternici.
„Acțiunile Grok și X sunt absolut dezgustătoare și rușinoase. Protejarea utilizatorilor lor abuzivi, în loc de femeile și copiii care sunt abuzați, arată o distorsionare totală a priorităților.” – Sir Keir Starmer, Premierul Marii Britanii
Campania de susținere este masivă. Într-o declarație comună, organizațiile care o sprijină au subliniat că, până în prezent, nu a existat nicio formă de justiție pentru victime. Ele cer ca xAI să fie trasă la răspundere legală pentru a se asigura că niciun instrument AI nu va mai putea repeta un asemenea rău. Jess Asato a adăugat că simte cum acesta este aproape un moment de cotitură, în care femeile se ridică și spun clar că nu vor mai lăsa lucrurile așa.
RecomandăriSurpriza neplăcută pentru fiica lui Eminem pe internet. Ce a pățit după o fotografie la piscinăAcțiunea legală abia a început în instanță, iar un verdict favorabil ar putea schimba definitiv regulile jocului pentru giganții tehnologici. Până când judecătorii vor da o decizie clară, rămâne o întrebare uriașă și deschisă. Cine ne protejează pe noi, pe internet, chiar astăzi?
