O idee adânc înrădăcinată în lumea modei sustenabile tocmai a fost spulberată. Un nou studiu arată că fibrele naturale, considerate sfinte în comparație cu plasticul, nu sunt chiar atât de biodegradabile. Într-o probă de sediment dintr-un lac din Marea Britanie, cercetătorii au descoperit că bumbacul reprezintă peste 70% din totalul fibrelor acumulate în ultimii 150 de ani.
Mitul fibrelor „verzi”
De ani de zile, ni se spune că fibrele naturale sunt mai bune pentru mediu decât cele sintetice. Dar lucrurile stau puțin diferit. Noua cercetare, co-semnată de Carry Somers, co-fondatoarea Fashion Revolution, pune sub semnul întrebării exact această presupunere istorică a modei.
Proba a fost prelevată din lacul Rudyard din Staffordshire, o zonă cu o istorie bogată în fabrici de textile, vopsitorii și spălătorii. Rezultatele sunt un duș rece pentru narativul industriei, care promovează bumbacul ca alternativă superioară la materialele sintetice ce eliberează microplastice. „Trebuie să renunțăm la această extremă conform căreia, dacă materialele plastice sunt rele, cele naturale trebuie să fie bune”, afirmă Somers.
Pe bune, v-ați gândit vreodată la asta? Bătălia dintre producătorii de fibre sintetice și cei de fibre naturale este acerbă. Conform metodologiei PEF (Product Environmental Footprint), folosită în UE pentru a valida afirmațiile ecologice, materialele sintetice au un impact mai redus asupra mediului decât bumbacul, deoarece folosesc mai puțină apă, mai puțin teren și nu necesită pesticide. fireste, criticii spun că aceste comparații ignoră extracția de combustibili fosili pentru sintetice și beneficiile agriculturii regenerative.
Peste 900 de semnatari, reprezentând peste 500.000 de fermieri la nivel global, au declarat în 2024 că metodologia PEF „denaturează fibrele naturale ca fiind dăunătoare mediului”, punându-le în pericol existența.
Realitatea din adâncuri
În timp ce producția de fibre sintetice a ajuns la 69% din piața globală, iar îmbrăcămintea sintetică este responsabilă pentru 35% din microplasticele din oceane, atenția s-a concentrat pe ele. Răspunsul industriei modei a fost să se bazeze pe fibrele naturale ca pe o alternativă non-poluantă. Numai că ideea că hainele din bumbac se întorc în pământ fără urmă pare a fi mult exagerată.
În ciuda dominației fibrelor sintetice pe piață, majoritatea fibrelor găsite în probele de apă de mare la nivel global sunt, de fapt, naturale. Chiar și după 1979, când fibrele de poliester apar pentru prima dată în eșantionul din lacul Rudyard, bumbacul a rămas majoritar. Același trend se observă și în alte medii, de la habitatele pinguinilor din Georgia de Sud la râurile din Marea Britanie.
Asha Singhal, director la Biomimicry Institute, explică simplu: „Biodegradarea nu ține doar de materialul în sine. Depinde de ecosistemul din jur, de la temperatură și umiditate până la prezența microbilor potriviți. O țesătură s-ar putea descompune într-un test de compostare industrială, dar să persiste zeci de ani într-un ocean rece sau într-un depozit de deșeuri sărac în nutrienți”.
Dr. Thomas Stanton, co-autor al studiului, adaugă o nuanță importantă. „Ceea ce subliniază acest studiu este că, în condiții de oxigen redus sau inexistent, fibrele textile naturale au potențialul de a persista pe o scară de timp care ar putea fi relevantă din punct de vedere ecologic”, spune el. fibrele naturale care ajung în diverse medii (prin spălare, aruncare necorespunzătoare sau poluare) pot rămâne acolo suficient de mult timp pentru a provoca daune.
Cifrele vorbesc de la sine.
„Moda participă la un experiment gigantic, necontrolat, cu ecologia”, avertizează Deirdre McKay, profesor la Universitatea Keele și co-autor al studiului.
Pericolul tratamentelor chimice
Adesea uităm că produsele finite nu sunt materii prime pure. Ele sunt vopsite și tratate cu zeci de substanțe chimice pentru a obține durabilitate, moliciune sau rezistență la apă. „Tratamentele care îmbunătățesc durabilitatea pot face fibrele mai rezistente la biodegradare; o fibră brută se va degrada de obicei mai repede decât una care a fost vopsită sau finisată. Chiar și vopselele naturale nu sunt automat o soluție, deoarece unele pot conține metale grele sau pot afecta sănătatea solului. Testarea este întotdeauna necesară”, a transmis echipa Stella McCartney.
Si totuși, există și soluții inovatoare. Sparxell, o companie de tehnologie a culorilor din Cambridge, a creat un pigment pe bază de celuloză, nu o vopsea, care se printează pe haine. „Folosim același material pe care natura îl folosește pentru a crea culori vibrante în jurul nostru, cum ar fi aripile de fluture sau cochiliile de gândaci. Natura îl recunoaște ca fiind celuloza pe care o găsești în natură și, asa ca, se biodegradează complet”, explică fondatorul Benjamin Droguet.
Cum răspund brandurile
În timp ce multe mărci presupun, adesea greșit, că produsele lor se vor biodegrada, altele adoptă o abordare științifică. Brandul de accesorii Anya Hindmarch a lansat colecția „Return To Nature”, concepută special pentru a se biodegrada. „Colecția este proiectată să se biodegradeze, să se composteze și să se întoarcă în pământ, hrănind solul la sfârșitul vieții sale utile”, spune fondatoarea. Produsele nu au piese metalice, iar pielea este tăbăcită cu Zeology, un agent fără crom și metale grele.
Iar testele (efectuate conform standardelor ISO) confirmă acest lucru. „În teste, la compostare industrială, s-a constatat că pielea hrănește solul, oferind o creștere a plantelor cu 20% mai puternică decât un compost de control. S-a biodegradat cu doar 10% mai lent decât colagenul pur”, adaugă Hindmarch.
Deirdre McKay avertizează însă împotriva testelor vizuale pe care le folosesc unele branduri pe rețelele sociale. „Există o diferență între a se descompune în bucăți din ce în ce mai mici, ceea ce fac bucățile de plastic pe plaje, și a se descompune, în sensul biodegradabil, în dioxid de carbon și apă”, explică ea.
Într-o direcție diferită, Pangaia a apelat la firul AeoniQ de la compania elvețiană HeiQ pentru colecția sa biodegradabilă. Acest fir celulozic este fabricat din pastă de lemn, deșeuri textile și deșeuri agricole. „Deși multe textile de astăzi pot proveni din surse regenerabile, asta nu înseamnă neapărat că se pot descompune natural la sfârșitul vieții”, a transmis Pangaia Collective. Faptul că fibrele unui tricou 100% bumbac pot persista decenii, în timp ce cele dintr-un fir super-procesat, asemănător poliesterului, s-ar putea să nu, arată nuanțele complexe ale acestei dezbateri. „Cercetarea care contestă presupunerile este esențială pentru progres”, concluzionează echipa Stella McCartney.
