Sanatate

Cum sa scapi de complexe! Invata sa iti iubesti trupul asa cum e el!

corp1

Sa te bucuri de propriul corp, indiferent de “defectele” lui, este una dintre temeliile pe care se cladeste starea de spirit pozitiva de lunga durata.

Satisfactia personala este strans legata de modul in care iti percepi propriul corp. Niciun om, femeie sau barbat deopotriva, nu poate fi multumit de sine daca nu-si apreciaza trupul, dar se concentreaza pe anumite aspecte legate de fizicul lui pe care le considera “defecte”.

Dincolo de acestea, nutritionistii si psihologii au constatat ca persoanele foarte critice vizavi de propriul trup dobandesc mai greu silueta dorita. Mai cu seama in cazul femeilor, cu cat isi masoara mai des soldurile, talia, cu cat se cantaresc mai des punand tot mai multa presiune pe schimbarile fizice, cu atat sansele lor sa slabeasca sunt mai mici.

Practic, cu cat gradul de pozitivitate ce priveste propriul trup este mai ridicat, cu atat starea de spirit este mai buna, astfel incat si satisfactia de sine creste.

Iata cum sa-ti schimbi perceptia fata de propriul trup!

Inceteaza sa te mai critici

Daca iti repeti constant ca este grasa, ca nu esti atragatoare, nu vei obtine nimic altceva decat sa te simti si mai grasa, si mai neatragatoare. Nu degeaba specialistii vorbesc despre puterea autosugestiei. Cu cat iti repeti un lucru mai des, cu atat ajungi sa crezi mai cu tarie acel lucru. Daca ti-e greu sa-ti infrangi gandurile negative referitoare la propriul trup, atunci incearca sa schimbi perspectiva astfel. Considera-ti trupul cel mai apropiat aliat, cel mai de nadejde prieten care ti-este aproape mereu. Ai spune celui mai apropiat prieten: “Cat de gras si urat esti!” ?

Renunta la referintele din reviste

Ultimul lucru de care ai nevoie, atunci cand esti nemultumita de propriul trup, este sa-ti alegi ca model o “femeie de revista”, fie ea actrita, fie cantareata sau orice altceva. A alege ca model o femeie trasa prin inel a carei meserie consta, intr-o proportie coplesitoare chiar, sa se ocupe propriul corp si propriul trup, asadar de propria-i imagine, este ca si cum ai la o cursa-maraton cu concurenti campioni la atletism in timp ce tu abia ai invatat sa mergi. Poate parea dura comparatia, insa este intr-adevar dificil sa “concurezi” cu persoane care trebuie zi de zi sa aiba grija de propria imagine, care au, cel mai probabil, armate de specialisti care-i ajuta sa arate mereu impecabil. Asadar, renunta la “modele de revista”.

Concentreaza-te pe cum iti simti trupul

Cauta sa-ti faci trupul sa se simta mai bine. Iar principalul mod prin care poti obtine acest lucru este sa adopti un regim alimentar echillibrat si un program de exercitii fizice. Incearca sa-ti “asculti” trupul incepand din momentul in care faci sport pana la dusul de dupa si la momentul in care te bagi in pat. Daca adopti un stil de viata mai echilibrat, mai “curat”, iti vei redescoperi si trupul, in timp, mai “usor”, mai mobil.

Mizeaza pe atuurile pe care le ai

Poate sunt ochii, poate sunt picioarele, poate este bustul sau talia, poate sunt bratele sau parul. Oricum ar fi, exista cu siguranta o parte a corpului tau care iti place. Daca consideri ca nimic din “ce ai” nu este demn de admiratie, concentreaza-te pe reviziunea atitudinii fata de tine insati, caci acolo este adevarata problema, nu in felul in care arati. Descopera ce-ti place la tine si concentreaza-te pe acele aspecte incercand sa le scoti mereu in evidenta prin tinuta si machiaj.