Search for content, post, videos

Ziua „Star Wars”, sărbătorită în întreaga lume

De câţiva ani, pe 4 mai se serbează Ziua „Star Wars”. Deşi nu este o sărbătoare oficială, în ultima perioadă a început să câştige tot mai mulţi adepţi. Ca în anii precedenţi, fanii seriei “Star Wars” au fost extrem de ocupaţi ieri când la nivel mondial s-a celebrat Ziua “Star Wars”.

Astfel, în mai multe oraşe, majoritatea din SUA şi Canada, fanii au organizat diferite evenimente, de la mici parade în costume până la vizionarea în cinematografe a celor şase filme ale seriei. Totodată, magazinele care vând produse marca “Star Wars” au practicat la preţuri promoţioale. Ziua “Star Wars” a mai fost sărbătorită şi în parcurile de distracţii Disney şi Lego, aici însă petrecerea începând de pe 1 mai. Ziua “Star Wars” a fost serbată pentru prima oară în 2011, în Toronto. Data de 4 mai nu a fost aleasă la întâmplare. În anul 1979, tot pe 4 mai, Margaret Thatcher devenea prim-ministru al Marii Britanii, iar colegii din Partidul Conservator i-au făcut urarea “May the Forth be with you” (n.r. – “fie ca 4 mai să fie cu tine”). Deoarece această urare se aseamănă izbitor cu o frază celebră din “Star Wars”, “May the Force be with you”, fanii seriei au decis ca 4 mai să devină şi ziua lor.

CONTINUAREA AICI.

loading...
<

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *