Search for content, post, videos

Unde se distrau bucureştenii acum o jumătate de secol

Se spune că Bucureştiul nu a avut niciodată un adevărat potenţial turistic. Cu toate acestea, oricât ar părea de surprinzător în ziua de azi, Capitala oferea odinioară, cel puţin pentru locuitorii ei, numeroase posibilităţi de petrecere a timpului liber.

Comunismul ne oferă, în prezent, imaginea unui ev întunecat, obscur, fiind perceput ca un nefericit accident al istoriei. La începutul anilor `60, când încă nu se putea vorbi despre un adevărat dezgheţ post-stalinist, oamenii obişnuiţi se descurcau aşa cum puteau. Distracţiile pe care Bucureştiul le putea oferi locuitorilor săi acum aproximativ 50 de ani nu se pot compara cu acelea din ziua de azi, însă, cu toate astea, aveau farmecul lor. Să vedem, aşadar, cam pe unde petrecea bucureşteanul. Aşa cum erau numite în epocă, localurile de alimentaţie publică nu erau deloc puţine. Dintre locurile mai selecte se desprindeau ca importanţă restaurantele Ambasador, de pe bulevardul Magheru, Athenee Palace (care avea şi grădină de vară), sau Pescarul, de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, local cu specific, evident, pescăresc.

CONTINUAREA AICI.

loading...
<

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *